Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov a început predarea către unităţile şcolare de pe raza municipiului a abonamentelor gratuite, valabile pe una sau două linii, pentru elevi
În timpul călătoriei, abonamentele gratuite trebuie însoţite de carnetul de elev, de asemenea vizat de unitatea de învăţământ pe care o frecventează beneficiarul. Pot beneficia de transport gratuit elevii care nu au absenţe nemotivate la cursuri în luna anterioară acordării facilităţii şi care au nevoie de mijloace de transport pentru deplasarea la şcoală.
„Am făcut toate demersurile necesare pentru ca, imediat după ce am primit solicitările, să eliberăm aceste abonamente. Vrem ca în cel mai scurt timp elevii de la unităţile de învăţământ din municipiu să beneficieze de transportul gratuit către şcoli. Le reamintim elevilor că aceste abonamente pot fi folosite doar în lunile în care au primit viza de la unitatea de învăţământ pe care o frecventează”, a declarat directorul general al RAT Braşov, ing. Cristian Radu.
În ceea ce priveşte biletele şi abonamentele cu preţ redus cu 50% pentru studenţii Universităţii „Transilvania” din Braşov, RAT precizează că începând de mîine, 30 septembrie a.c., va deschide punctul de vânzare situat la parterul Căminului nr. 4 din complexul studenţesc „Memorandumului”. Acesta va funcţiona zilnic, între orele 10.00 – 18.00, până pe 4 octombrie a.c., urmând ca în zilele următoare orarul să fie stabilit în funcţie de cererea existentă. De asemenea, biletele şi abonamentele cu 50% reducere se pot achiziţiona şi de la următoarele casierii RAT: Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Biserica Bartolomeu, Teatrul Dramatic, sediu RAT.