Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident GRAV pe Autostrada Soarelui: Un copil de doi ani a murit, iar părinţii lui au fost răniţi

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 29 iulie 2013 ·

Un copil de doi ani şi jumătate a murit, iar părinţii acestuia au fost răniţi grav, în această seară, în urma unui accident produs pe Autostrada Soarelui, în zona localităţii Drajna, judeșul Călăraşi, după ce maşina în care se aflau a intrat în balustrada mediană a drumului, în urma exploziei unui pneu. Sursa: Codrin Prisecaru

Accidentul a avut loc pe banda a doua a autostrăzii, la kilometrul 109, în apropierea localitatății Drajna. În maşină se aflau trei persoane, respectiv o femeie, un bărbat şi un copil de doi ani şi jumătate, scrie mediafax.ro.

Poliţiştii rutieri au stabilit că accidentul a avut loc după ce pneul din partea dreapta spate a maşinii a explodat, astfel că şoferiţa nu a mai putut controla autoturismul şi a intrat în balustrada mediană a drumului.

În urma accidentului, copilul de doi ani şi jumătate a decedat, iar părinţii săi au fost grav răniţi. Bărbatul a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la un spital din Bucureşti, în timp ce femeia a fost dusă cu ambulanţa tot la o unitate medicală din Capitală.

Traficul rutier pe sensul Constanţa - Bucureşti a fost blocat aproximativ o oră.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: SÂMBĂTA NEAGRĂ. Sânge şi TEROARE în România: Accidente EXTREM de grave, incendii, crime în plină stradă şi jafuri la drumul mare"CÂRTIȚA LUI FELIX”, prinsă de SRI. Fostul șef al FISCULUI a băgat ANTENA 3 în penal. PROBĂ-CHEIECea mai FRUMOASĂ poveste de dragoste. Născuţi în ACEEAŞI ZI, căsătoriţi timp de 75 DE ANI, au murit la O ZI distanţă

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

S-au făcut DE RÂS LA PLAJĂ! Au vrut să aibă o vacanță de vis, dar au eșuat| GALERIE FOTO AMUZANTĂCât de URÂTE sunt în realitate. Cum le-a schimbat Photoshop-ul faţa. TOP 20 de STARURI cu IMAGINEA ajustată | GALERIE FOTOPasageră a „TRENULUI MORȚII” din Spania, în VIAȚĂ datorită bebelușului ei de ȘASE SĂPTĂMÂNI. Cum a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 7 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 8 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 8 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 10 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 6 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 12 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Persoanele fizice pot de acum să angajeze şi plătească legal personal pentru activităţile casnice

Adevarul acum 10 ore
Platforma electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice este funcţională şi poate fi accesată pe adresa tichete.anofm.ro, iar conceptul presupune achiziţionarea tichetelor cu care pot fi remunerate persoanele care desfă

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°