Distribuţia de măşti de gaze către populaţia israeliană a început în această dimineaţă. Măsura a fost adoptată cu scopul protejării locuitorilor statului Israel de un eventual atac cu arme chimice sau biologice, arată un oficial de la Tel Aviv, citat de AFP. Sursa: Northfoto
"Apărarare pasivă a cerut Companiei israeliene a poştei să înceapă duminică distribuirea experimentală a măştilor de gaz locuitorilor din oraşul Or Yehuda, în apropiere de Tel Aviv. În mod gradual, bazându-ne pe experienţele acumulate din această operaţiune şi în conformitate cu deciziile Guvernului israelian, procesul de distribuţie va fi extins la nivelul întregii populaţii", a declarat purtătorul de cuvânt.
Guvernul israelian a decis, pe 5 ianuarie, să doteze cu măşti de gaze 8 milioane de cetăţeni, cam cât se estimează că va fi numărul populaţiei ţării până la finalul anului 2013. Israelul se teme de un eventual atac chimic sau bilogioc din partea Iranului sau a Siriei.
Statul Major al Armatei israeliene a condus, în această săptămână, un exerciţiu de amploare destinat testării abilităţilor operaţionale de comandă în rândul unităţilor militare obişnuite şi al rezerviştilor, în eventualitatea unui conflict armat la graniţa de nord a statului.
În trecut, Israelul a mai distribuit măşti de gaze populaţiei, mai ales în timpul Războiului din Golf, în 1991, câna Irakul a lansat 39 de rachete Scud cu ogive convenţionale împotriva teritoriului israelian.
Autorităţile israeliene au decis ca, pentru a-şi pune măsura în aplicare cu succes, să colecţioneze toate măştile puse la dispoziţia civililor la finalul lui 2006, pentru a verifica starea de funcţionare a acestora şi a le schimba filtrele.