De când mă ţin minte ca intelectual (prost, pentru că la prima generaţie ca atare poţi fi foarte bun, dar rămâi prost), am considerat că să fii moldovean basarabean este un privilegiu.
Deoarece, cu o paletă atât de pestriţă a metehnelor şi cu atâtea şi-atâtea câte, ca volum sau număr, ar ajunge să facă de râs seminţii mult mai mari, nu te plictiseşti deloc.
Altfel spus, dispui - ca moldovean - de avantajul de a avea juruit un viitor imens în faţă, pe parcursul căruia să faci treabă de autoperfecţionare şi înnobilare... Nu ca alţii, nenorociţi de perfecţionişti ce sunt, care şi-au pus la punct pe parcursul istoriei nişte pravile de comportament care au devenit, multe dintre ele deja, fel al lor de a fi... Iar acum îşi caută de treabă...
Şi nu că la ei pădurile n-ar avea uscături... Au, dar cel puţin nu sunt confundate unele cu altele. Aşa că, mi-am propus ca, după ce mă uit la televizorul autohton, de exemplu, după ce citesc în ziar despre isprăvi politice sau simple omeneşti de prin părţile locului sau după ce ajung acasă uneori în patru labe de istovit ce sunt văzând atâtea năzdrăvănii şi nerozii în realitatea noastră... să nu mai bombănesc nemulţumit sub nas, ci să pun la cale, barem, o listă de interdicţii din care să iasă, până la urmă, un cod minimal de comportament (interdicţiile se citesc mai bine, nu?)...
Un fel de decalog de uz cotidian pentru mine, în primul rând, ca să nu mă mai menţin sau să nu ajung printre cei care, prin însăşi existenţa lor, mă bârfesc că aş face parte dintr-un neam prost...
Mai ales că, de când tot mai mulţi trăitori ai statului pe care-l populăm (sau depopulăm, în cazul politicienilor) ajung să se considere tot mai bisericoşi, respectarea celor Zece porunci biblice a ajuns să fie considerată record inaccesibil pentru o majoritate covârşitoare (în mediul politic - aproape - hai să zicem - în totalitate)...
