În toate jocurile de strategie există această variantă, a celui mai rău scenariu posibil. În funcţie de el se construiesc toate celelalte, se decid formulelele de reacţie, da salvgardare, de evitare sau/şi de reconstrucţie. Numai că, de data asta, în mod stupefiant pentru birocraţia de la Bruxelles, scenariul catastrofă este chiar pe cale să înceapă a se desfăşura în Cipru.

Pe plan politic, catastrofa este gigantică. În primul rând pentru PPE, în mod direct deoarece principalul responsabil pentru negocierile cu cei de la Bruxelles europeni a fost Preşedintele Ciprului, un conservator care-şi axase promisiunile de campanie tocmai pe garanţia găsirii unei soluţii pentru ieşirea ţării din criză, sugerând că avea deja promisiuni ferme în acest sens din partea Băncii Mondiale, FMI şi Comisiei Europene. În al doilea rând, din toată povestea, este limpede că popularii europeni vor trebui să ducă şi povara responsabilităţii acestei soluţii sinucigaşe asumată de Preşedintele Barosso. În al treilea rând, este limpede că măsura propusă vine să contrazică toate principiile de până acum cu care au operat instituţiile europene, reprezentând o copie la indigo a unor măsuri similare luate de statele comuniste şi totalitare iar asta pune sub semnul întrebării credibilitatea instituţiilor europene în ansamblu....

Reacţia populaţiei cipriotea fost într-atât de dură iar neliniştea de pe pieţele financiare mondiale a fost atât de vizibilă încât, iată, doar la câteva zile, responsaabili politici europeni şi instituţii centrale ale sistemului de putere din UE au început să se spele pe mâini spunând că nu a lor a fost ideea...Primul speriat este Wolfgang Schauble, minstrul german de finaţe, care a spus că Germania este în favoarea unei măsuri echilibrate care să protejeze micii depunători, responsabilitatea soluţiei propuse aparţinând guvernului cipriot, Comisiei Europene şi Băn