Supranumită „ultima mare doamnă a Şcolii Sovietice“ şi renumită pentru intransigenţa ei, pianista născută în Tbilisi, în 1945, concertează marţi, 14 decembrie, la Bucureşti. Recitalul celebrează aniversarea a 200 de ani de la naşterea lui Frederic Chopin şi include în program interpretarea unor lucrări celebre precum Poloneza nr. 1 op. 26, Nocturna nr. 1 op. 27 sau Balada nr. 3, op 47.

Elisabeth Leonskaja , care de câteva decenii se află printre cei mai renumiţi pianişti contemporani, se înscrie în seria artiştilor de şcoală sau de „modă veche", fiind numită de către critică „o mare doamnă" şi, în acelaşi timp, o „antidivă". Cunoscută pentru rigoarea aproape milimetrică, dar şi pentru un soi de intransigenţă în ceea ce priveşte apariţiile media, Leonskaja este, de asemenea - alături de brazilianul Nelson Freire sau Daniel Barenboim -, unul dintre puţinii pianişti contemporani care interpretează dificilul Concert nr. 2 de Johannes Brahms, op. 83. În ciuda seriozităţii pe care o degajă - mai ales fizic -, pianista are o căldură aparte (amestecată, totuşi şi în acelaşi timp, cu o răceală a preciziei) în interpretare. O parte din această răceală ţine şi de parcursul ei biografic: Leonskaja, născută în Georgia în 1948, a studiat pianul la Moscova, apoi a părăsit URSS în 1978, stabilindu-se la Viena. Chiar dacă recunoaşterea a venit (mai ales) din Occident - a fost numită Membru de Onoare al Konzerthaus din Viena, iar în 2006 a fost premiată cu Crucea de Onoare a Austriei Clasa I pentru serviciile aduse vieţii culturale -, a susţinut, peste ani, concerte în Georgia, unde s-a întors de fiecare dată „cu drag şi cu plăcere".

Prietenia cu Richter

Unul dintre momentele esenţiale din viaţa şi din cariera lui Leonskaja a fost întâlnirea cu pianistul Sviatoslav Richter. Având şi aceleaşi gesturi şi expresii, nu doar o abordare apropiată a muzicii, cei doi au