Cel care trebuie să rezolve problemele nu e statul, e cetăţeanul. Dar statul a hotărât să ne încurce! De ce? De prost!
O prejudecată perfidă spune că noi, oamenii obişnuiţi, care nu avem acces la structurile puterii, la banii contribuabililor sau la serviciile secrete, nu avem ce căuta la decizie. Tot ce ni se cere e să votăm. Iar cei care se pricep vor pune lucrurile la punct, în locul nostru, spre binele nostru. Din păcate (sau din fericire), lucrurile nu stau chiar aşa: miniştri mai incompetenţi, funcţionari mai corupţi ori figuri mai burleşti ca-n Parlamentul şi guvernele României mi-e greu să cred că s-ar putea găsi-n altă parte. Deşi amici din Ucraina, Moldova sau Burkina Faso sunt gata să-mi demonstreze contrariul. Oamenii politici şi salariaţii guvernamentali nu au nicio competenţă în plus. Tot ce au e secretomania sub care îşi ascund intenţiile (de cele mai multe ori personale şi oneroase). Nu e nicio ştiinţă ocultă. E bun-plac. Nu e informaţie obscură. E înfrăţire în fărădelege. Nu e iluminare. Sau da, e. Omul ajuns în funcţie se iluminează la gândul că poporul va prospera dacă lui îi va merge bine!
La fel, în discuţiile contradictorii care învăluie Guvernul Boc, apărătorii susţin că „măsurile", „sacrificiile" şi „viziunea" primului ministru şi ale şefului său personal nu-s de nasul vulgului. Nu înţelegem că-i întru propăşirea ţărişoarei. Repetând ceea ce am spus data trecută, că guvernul n-are niciun merit în ieşirea din recesiune, am să îndrăznesc să sugerez şi câteva soluţii. Nu sunt specialist. Nu sunt expert. Nu am pregătire economică. La finanţe sunt bâtă. Dar asta mă împiedică, oare, să trăiesc mai normal decât hotărăsc executivul, legislativul şi juridicul? Un exemplu? Curtea Constituţională! De ce avem un mecanism de analiză legislativă cu un vădit şi condamnabil caracter politic? Nu-i mai bine ca judecătorii de la CC să fie numiţi
