Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda (PDL), îi solicită premierului Victor Ponta să renunţe la tipul de politică "de mahala" şi să îşi dedice mai mult timp pentru a înţelege principiile Constituţiei şi tot ceea ce înseamnă România ca stat european.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Daniel Buda, preocuparea esenţială a premierului Victor Ponta a rămas activitatea preşedintelui României, pe care, mai nou, "îl acuză de faptul că ar putea încălca prevederile constituţionale, dacă şi-ar îndeplini atribuţiile de şef de stat", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Îi solicit premierului României, Victor Ponta, să renunţe la acest tip de politică de mahala şi să îşi dedice mai mult timp pentru a înţelege principiile Constituţiei şi tot ceea ce înseamnă România, stat european. Constat că preocuparea esenţială a premierului Ponta a rămas, în continuare, activitatea preşedintelui României, pe care, mai nou, îl acuză de faptul că ar putea încălca prevederile constituţionale, dacă şi-ar îndeplini atribuţiile de şef de stat. Domnul Ponta, în lipsă de activitate guvernamentală, în periplul lui veşnic pe la televiziunile prietene, a mai inventat o temă de dezbatere, precizând că un mesaj de bun venit adresat liderilor europeni de către cel care astăzi este preşedintele statului ar echivala cu o încălcare a Constituţiei. Nimic mai aberant. Mintea scurtă şi provocările guvernării îi fac rău premierului Victor Ponta", se arată în documentul citat.
Buda susţine că Victor Ponta ar trebui să facă un minim efort şi să îşi amintească cum Crin Antonescu, "în calitatea lui vremelnică, de câteva zile, de preşedinte al României, a participat la toate manifestările electorale din perioada referendumului naţional".
"Oare atunci, acel preşedinte nu încălca Constituţia? Oare acel preşedinte avea dreptul să facă politică, s