Duminică, locuitorii comunelor Berca şi Cătina sunt invitaţi să petreacă la serbările tradiţionale organizate cu ocazia zelelor comunei. Cele două serbări sunt organizate de primăriile comunelor Berca şi Cătina, cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă Buzău.
Duminică, la Berca va avea loc serbarea folclorică „Pe Plaiul Şoimului”, ediţia a XIII-a. Începând cu ora 12.00, spectatorii se vor bucura de prezenţa unor artişti îndrăgiţi, precum Gelu Voicu, Cornelia Catanga, Steliana Sima, Ion Băicuş, Filofteia Drăghici, Tatiana Răduţă sau Alexandru Petcu.
Duminică, o altă serbare tradiţională se desfăşoară la Cătina. Începând cu ora 13.00, va avea loc de-a zecea ediţie a Zilelor comunei. Pe scena serbării de la Cătina vor urca interpreţii Nina Stamate, Atena Bratosin, Teodora Bârsan, Maria Dumitru, Diana Ştefănescu, George Snae, Loredana Răduţă, Loredana Mihai şi Cornelia Ghica.