Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Explicaţiile eşecului de la Mondiale

Publicat in Pro Sport, luni 29 iulie 2013 ·

Cea mai bună naţională din România a evoluat catastrofal la CM din Barcelona: 4 eşecuri din 4 meciuri

ProSport a încercat să găsească o serie de cauze ale evoluţiei submediocre

Cea mai bună naţională din România, reprezentativa de polo, a ratat accesul în sferturile CM de la Barcelona, după 5-13 în baraj cu campioana europeană Serbia. Elevii lui Hagiu au început perfect, iar Diaconu a fost cel mai bun jucător (3 goluri). Dacă eşecul cu Udovicic şi co era aşteptat, înfrângerea cu Kazahstan din grupă şi prima parte a meciului cu Germania (8-9) par inexplicabile.

1. Absenţa lui Cosmin Radu a cântărit decisiv în evoluţia echipei. Cel mai bun centru al lumii a condiţionat venirea la naţională de aducerea unui selecţioner străin. Pe de o parte, Radu e cea mai autorizată voce pentru a caracteriza starea echipei. Pe de altă parte, niciun jucător din lume nu stabileşte antrenorul.

2. În contextul declaraţiilor lui Cosmin Radu, niciun conducător al federaţiei nu şi-a exprimat în public poziţia şi nici nu a reuşit (dacă a încercat) să găsească o rezolvare. A avut de pierdut toată lumea.

3. Fostul şef al FRP, George Gaiţă, omul care a asigurat climatul necesar realizării performanţelor de după 2004, a declarat că poloul se va întoarce în timp cu 10 ani dacă va fi instalat Vlad Hagiu.

4. Într-un cadru ciudat, Hagiu nu a ştiut cum să-i motiveze pe tricolori, deşi jumătate dintre ei s-au aflat şi la originea performanţelor din 2005 – loc 6 la CM Montreal şi 2006 – loc 4 la CE de la Belgrad. În acea perioadă atmosfera era perfectă în lot.

5. În sânul echipei au apărut nemulţumiri şi înainte şi în timpul turneului cu privire la pregătirea fizică şi tehnico-tactică pe care a făcut-o Hagiu. Optimă sau slabă, nu de acest aspect au ţinut pasele date la adversar (trei consecutive în meciul cu Kazahstan) sau aruncările telefonate în mome

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 3 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 48 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum o ora
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 2 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum 43 minute
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 4 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Când intră banii pe card? Plata pensiilor inaintea Paștelui, o mutare de forță a PSD

Ziua News acum 35 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu vine în sprijinul pensionarilor. Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată joi, Executivul a decis ca pensiile aferente lunii mai 2024 să se plătească înaintea Sărbătorilor Pascale. Este vorba despre aproape cinci milioa

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum o ora
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor

Adevarul acum o ora
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/21°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

13°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°