Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criminalul din Cernavodă va fi supus examenului psihiatric

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 13 ianuarie 2011 ·

Giani Deli-Iorga, bărbatul din Cernavodă care i-a ucis pe soţii Elena şi Petre Garoafă, părinţii Gabrielei Mitu, femeia care a fost găsită înecată în Dunăre săptămâna trecută, a fost internat astăzi, sub pază, la Secţia de Psihiatrie din Palazu Mare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa. El va fi supus unei expertizate medico-legale psihiatrice. Sursa: Feri PredescuSursa: FERI PREDESCU

1 /.

"Sperăm ca după o perioadă cât mai scurtă, trei-patru zile, de evaluare psihică şi psihologică, să putem răspunde argumentat ştiinţific la obiectivele puse de organele judiciare. Printre acestea ar fi dacă subiectul suferă de o boală psihică, dacă această boală îi afectează sau i-a afectat discernământul în raport cu fapta comisă la data săvârşirii faptei şi dacă se impun măsuri de siguranţă din punct de vedere medical", a declarat şeful comisiei de evaluare, medicul legist Mihai Onciu.

Giani Deli-Iorga va sta în salonul numărul șase al Secției de Psihiatrie și va fi păzit de trei polițiști. El a negat în fața presei orice legătură între fapta sa și decesul Gabrielei Mitu, care ar fi fost înecată chiar de către de soțul ei, Bogdan, prietenul cel mai bun al lui Deli-Iorga. Acesta din urmă a mai negat și ipoteza potrivit căreia Bogdan i-ar fi cerut să-i omoare socrii.

Filmul crimei

Pe de altă parte, anchetatorii constănţeni au refăcut filmul zilei de 3 ianuarie, când Giani Deli-Iorga a comis monstruoasele crime. Au adunat toate hainele şi telefonul mobil pe care autorul îl luase din casa victimelor şi îl a­runcase în toaletă, iar la groapa de gunoi din Cernavodă au găsit unul dintre cuţitele cu care i-a înjunghiat pe soţii Garoafă.

În timpul audierilor, Giani Deli-Iorga i-a povestit procurorului de caz că în dimineaţa zilei de 3 ianuarie a primit un telefon de la prietenul său Bogdan, care i s-a plâns că soţia lui, Gabriela, e supărată pe el că ref

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 45 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 56 minute
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 2 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 2 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Medicul din Suceava care a luat mită de la 280 de bolnavi de cancer scapă de închisoare, dar va putea lucra ca medic doar la privat - cum arată verdictul judecătorilor

HotNews acum o ora
Șefa Secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost condamnată joi, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare. Ea a recunoscut că a primit mită de 280 de ori în mai puțin de o lună. Avocații săi au susținut că

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 54 minute
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 2 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum o ora
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 3 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Vremea

București
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°