Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Explozie într-un centru comercial din Rusia: Două persoane au murit şi cel puţin trei au fost rănite

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 ianuarie 2011 ·

O explozie s-a produs într-un mall rusesc din Ufa. Două persoane au murit şi cel puţin trei au fost rănite.

UPDATE Rustem Hamitov, preşedintele Başkortostanului, o republică rusă cu majoritate musulmană şi bogată în petrol, s-a deplasat la faţa locului.

"Corpul unui bărbat a fost descoperit la locul incendiului. Anterior, am găsit corpul unei tinere femei, născută în 1993", a declarat purtătorul de cuvânt al filialei locale a Ministerului de Interne, Maksim Rodionov, citat de agenţia Interfax.

"Între trei şi cinci persoane au fost rănite", a declarat Artem Valeiev, purtător de cuvânt al preşedintelui Republicii Başkortostan, citat de agenţia Itar-Tass.

"Conform primelor informaţii comunicate preşedintelui, este foarte probabil să fie vorba despre un act terorist", a adăugat Valeiev.

"O explozie şi incendiul într-o cafenea cu narghilele", situată în acest centru, se află la originea dramei, potrivit principalei ipoteze verificate de anchetatori, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Maksim Rodionov, citat de Interfax.

UPDATE Potrivit unui responsabil al Ministerului pentru situaţii de urgenţă, Oleg Zughiev, bărbatul decedat a fost găsit la primul etaj al clădirii. Focul a început în timpul unor lucrări de construcţie, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului pentru situaţii de urgenţă, Vasili Hisamutdinov.

Vizitatorii din centrul comercial au fost evacuaţi şi răniţii au fost transportaţi la spital, relatează Ria Novosti.

Centrul comercial Evropa, unde s-a produs explozia, se află în centrul oraşului şi găzduieşte mai multe restaurante, magazine şi cluburi, transmite AFP.

Evacuarea oamenilor a fost imediat demarată deoarece imobilul a lua foc, informează Reuters.

"Conform primelor informaţii, trei persoane au fost rănite", a declarat Oleg Zugheiev, un oficial din cad

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN: Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat în Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

News.ro acum 51 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânăto

UE impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni din Cisiordania

G4Media acum 20 minute
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru acte de violenţă contra palestinienilor, au declarat vineri diplomaţi europeni pentru dpa, transmite Agerpres. Acordul a fost fin

Tabloul de Salvator Rosa, furat de la Oxford în urmă cu 4 ani, a fost recuperat în România VIDEO

Ziare.com acum 11 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC. Tabloul „A Rocky Coast, With Soldiers Studying A Plan”, de Salvator Ro

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum o ora
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Momentul în care o femeie din Sibiu fură 20 de lei, iar apoi se urcă într-un Mercedes de zeci de mii de euro VIDEO

Ziare.com acum 47 minute
O femeie a furat o pușculiță dintr-o cofetărie din Sibiu, în care erau 20 de lei, iar apoi s-a urcat într-un Mercedes ce valorează zeci de mii de euro. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. „În cofetăria noastră, unde mirosul de prăj

Primarul Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 / El candidează din partea alianţei PSD-PNL

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă şi-a depus, în cursul zilei de vineri, candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti. Oficialul va candida în numele alianţei electorale PSD-PNL, iar documentele aferente, împr

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 2 ore
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Cât costă un kilogram de căpșuni românești. Fructele verii au ajuns deja în piețe

Cancan acum o ora
Vești bune pentru iubitorii fructelor de vară! În piețele din Capitală au apărut primele căpșuni românești. Vremea caldă din ultima perioadă a făcut ca fructele să se coacă cu trei săptămâni mai devreme anul acesta. Iată cât costă în piețele din Buc

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 2 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 2 ore
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°