Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ana Porgras despre aparatul care i-a fost atît aliat, cît şi duşman: "Nu mi-a fost frică!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 26 octombrie 2010 ·

La Campionatul European din 2010 a coborît de pe bîrnă şi apoi a intrat direct în ghips. La Rotterdam, acest aparat i-a adus aurul mondial.

De duminică e cea mai bună gimnastă a lumii la bîrnă. Ieri, pe aeroportul "Henri Coandă", a avut parte de multe flori. Cu medalia de aur ascunsă în rucsacul de care încă atîrnă jucării, Ana Porgras a spus că aparatul la care este campioană mondială a atras-o încă de cînd era mică. Gimnasta născută în Galaţi are planuri mari pentru viitor şi vrea să lase în urmă perioada accidentărilor care părea că nu se mai termină. La 16 ani, îşi doreşte să ajungă sănătoasă pînă la Londra, la Olimpiadă, şi să poată să crească în dificultate la toate cele patru aparate.

- Ana, ai uitat de toate accidentările de pînă acum o dată cu medalia de aur?

- Nu pot spune că le-am uitat. Am trecut mai uşor peste ele. Chiar dacă e de aur, medalia asta nu va schimba deloc modul în care eu lucrez.

- Au fost şi emoţii înainte de execuţia din finală?

- Da, au fost, dar ştiam că pot să-mi fac exerciţiul foarte bine. Ştiam că am o bîrnă destul de bună.

- Ce ţi-a trecut prin cap atunci cînd erai acolo, pe prima treaptă?

- Mi-au trecut multe. M-am gîndit la munca din sală, dar a meritat.

- Ai adus aurul pentru România după o pauză de nouă ani. Ce făceai tu la şapte ani, te urcaseşi deja pe aparate?

- Eram în sala de gimnastică şi în nici un caz nu mă gîndeam că o să ajung să iau medalia de aur.

- Ţi-ai îndeplinit cel mai mare vis în gimnastică?

- Nu, bineînţeles că nu. Visul suprem rămîne o medalie la Jocurile Olimpice.

- Ţi-a fost greu în perioadele în care ai fost accidentată?

- Foarte greu. Nu credeam că o să prind Mondialul. După ce mi-am dat ghipsul jos şi am început să lucrez, m-am gîndit că poate am o şansă.

- După ce

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 47 minute
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa: Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorităţii

News.ro acum o ora
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa. El precizează că rămâne ”comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean Constanţa (s

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 31 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Cazuri fără precedent de gripă aviară descoperite în Statele Unite la vacile de lapte

G4Media acum o ora
Vaci de la ferme de lapte din statele americane Texas și Kansas au fost depistate pozitiv la o tulpină contagioasă de gripă aviară, au anunțat miercuri autoritățile agricole din Texas, subliniind un „eveniment fără precedent”. Este pentru prima dată

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 2 ore
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Sorin Grindeanu: Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că a semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră. ”Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii

Vremea

București
acum

17°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

14°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale