Hai să nu ne chinuim până pe 19 iunie 2011 cu plebiscitul bucureştean! A fost o temă dezbătută exact până când Traian Băsescu, dictatorul agendei publice, a ieşit din nou în faţă, coborându-l la gradul de caporal pe Vasile Blaga şi acuzându-l de propagandă securistică pe \"rostitorul\" Victor Ponta. Sursa: EVZ
Oricum, de referendumul Capitalei s-a ales praful înainte să se rătăcească nişte cetăţeni de bună-credinţă prin cabinele de vot şi prin buletinele bizarului chestionar. În plus, la cele şapte întrebări au răspuns deja în media, tobă de competenţă, toţi nechemaţii deghizaţi în analişti administrativi, deci aproape că nu mai contează ce au de zis chiar cei chemaţi să participe.
O primă responsabilitate în compromiterea acestei forme de consultare directă a locuitorilor Bucureştiului o are întreaga clasă politică. Nu trebuie să ne însuşim "un atac provenit din televiziunile lui Vîntu şi Voiculescu" - ca să-l parafrazăm pe Băsescu în duelul său cu Blaga - pentru a ajunge la concluzia că întrebările referendumului sunt de tot râsul. Sunt ilogice, fac apel la cunoştinţe administrative de care omul de rând n-are habar şi nu-i pasă, unele se contrazic, altele ar putea furniza surprize de proporţii (dacă ne deranjează mizeria, de ce o mai facem?! Aiurea, ne mulţumeşte!). Întrebările au o singură logică, cea a disputei electorale. Useliştii, alături de "independentul" Oprescu, şi-au unit forţele pentru a organiza un referendum, iar pedeliştii, înhăitaţi cu oamenii lui Vadim şi cu cei ai lui Gigi ca să treacă puntea, au răspuns prompt: vreţi referendum? Vă dăm noi unul, dar nu când poftiţi voi, ci când stabilim noi, şi nu pe tema voastră, ci pe ale noastre.
Să presupunem, totuşi, că, în pofida impopularităţii acestei consultări populare, majoritatea de la putere va ţine cont de ce vor înţelege bucureştenii din plebiscit. Va fi elaborată