Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO „The Hobbit“ a provocat migrene şi ameţeli spectatorilor după vizionare

Publicat in Adevarul, luni 3 decembrie 2012 ·

Filmul „The Hobbit“, pentru care regizorul Peter Jackson a folosit camera 3D de mare viteză, care practic a dublat numărul de cadre pe secundă, i-a ameţit, la propriu, pe spectatori.

Mai mulţi spectatori au acuzat stări de ameţeală şi chiar migrene după ce au vizionat pelicula „The Hobbit“. Aceştia au lăudat tehnica folosită de Peter Jackson, dar spun că succesiunea rapidă a imaginilor proavoacă o stare de rău.

„Ochii mei nu pot vedea totul, e ameţitor, acum am o migrenă“, a spus unul dintre spectator.

Un alt fan a scris pe Twitter că i-a plăcut filmul foarte mult, dar că şi el a resimţit acelaşi efect.

„Claritatea e bună pentru munţii mari cu zăpadă, dar la prim-planuri imaginea este prea intensă. Am plecat iubind filmul, dar în acelaşi timp, îmi era şi rău“, a menţionat acesta.

Un alt spectator a descris senzaţia ca fiind asemănătoare cu cea provocată de un carusel. „Trebuie să te ţii de stomac şi să-ţi laşi ochii să se obişnuiască. Nu e pentru toată lumea“, a menţionat el. După succesul fenomenal al trilogiei „Stăpânul inelelor“, Peter Jackson a acceptat să regizeze şi trilogia „The Hobbit“.

Primul film al acestei serii avut premiera mondială pe 21 noiembrie în Noua Zeelandă. În România, pelicula va lansată pe 14 decembrie. Cele trei filme din noua trilogie, care au beneficiat de un buget de producţie de o jumătate de miliard de dolari, spun o poveste care se petrece în Pământul de Mijloc, cu 60 de ani înainte de acţiunea din „Stăpânul Inelelor“.

Aventura urmăreşte călătoria personajului principal Bilbo Baggins, care ia parte la o expediţie de proporţii epice, pentru a redobândi de la fiorosul dragon Smaug regatul pierdut al gnomilor, Erebor.

Abordat pe nepusă masă de vrăjitorul Gandalf cel Sur, Bilbo se alătură unui grup de treisprezece gnomi, conduşi de legendarul războinic Thorin Scut de Stejar. Călătoria lor îi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Petromidia | Autoritățile au instaurat Planul Roșu de intervenție

Wall-Street.ro acum 30 minute
Autoritățile din Constanța au instaurat Planul Roșu de Intervenție după ce s-a produs o explozie în interiorul rafinăriei Petromidia din Năvodari, pompierii intervenind cu mai mult ecchipaje și echipamente speciale de stingere a focului, anunță ISU

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 46 minute
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum o ora
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

România marchează astăzi 20 de ani de la intrarea în NATO în vremuri de ameninţări ruseşti. Mesajul lui Klaus Iohannis, candidat la funcţia de secretar general al Alianţei

Mediafax acum 57 minute
„Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. În cei 20 de ani de apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alia

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum o ora
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila

Mediafax acum 57 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 29 minute
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

UPDATE - Bistriţa-Năsăud - Copac căzut peste o maşină aflată în mers, în care se aflau un adult şi cinci copii / Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital - FOTO

News.ro acum 54 minute
Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina în care se aflau alături de părinţi şi de alţi doi fraţi, în localitatea Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud. UPDATE - La locul accidentului au fo

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 3 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale