Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Câinii" s-au impus în al doilea amical din Austria Festival de goluri cu rezervele! Dinamo - USK Anif 5-1!

Publicat in Pro Sport, miercuri 27 iunie 2012 ·

Dinamo a bifat şi cel de-al doilea amical. Elevii lui Bonetti a învins modesta formaţie de liga a treia austriacă, USK Anif, cu scorul de 5-1.

Axente şi Ţucudean în prima repriză, respectiv Platini, Mărkuş şi din nou Axente în actul secund au marcat golurile "câinilor". Pentru austrieci a marcat Elvis Alibabic la doar al treilea şut pe poarta "roş-albilor".

De menţionat că la această partidă, Bonetti a folosit jucători din a doua linie, titularii fiind menajaţi pentru amicalul mult mai puternic de mâine, meci ce va fi susţinut în compania celor de la Şahtior Doneţk.

Cum s-au mişcat "câinii"

În meciul jucat la Bischofshofen şi câştigat de "câini" cu 5-1, Dario Bonetti a testat majoritatea jucătorilor aduşi la echipă în această vară, iar ProSport vă oferă o scurtă analiză a evoluţiei fiecăruia.

Mircea Axente

(venit de la Poli Timişoara)

A fost foarte activ timp de 90 de minute şi a fost de departe omul meciului prin cele două goluri marcate (primul şi ultimul).

Issa Ba

(venit de la Gaz Metan)

Închizătorul senegalez a bifat primele 45 de minute de când s-a transferat la Dinamo şi a demonstrat că este un bun înlocuitor pentru Kone.

Boubacar Mansalay

(venit de la St. Etienne II)

Conaţionalul lui Ba a evoluat numai în prima repriză, lăsând impresia că este un mijlocaş predispus la efort şi util în faza de construcţie.

Sergiu Homei

Fundaşul dreapta s-a întors la Dinamo după o lungă perioadă de accidentări şi împrumuturi. A centrat la golul lui Ţucudean.

Adrian Mărkuş

(venit de la FC Bihor)

Atacantul a evoluat doar 20 de minute, dar la prima atingere de balon a reuşit să marcheze cu o scăriţă elegantă.

Ciprian Selagea

(fost la Alba Iulia)

I-a luat locul la pauză lui Ba şi s-a achitat cu brio d

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

Mediafax acum o ora
„Proiectul de ordonanţă de urgenţă este în forma lui finală la Camera Deputaţilor şi aşteptăm să vedem ce tipuri de modificări mai intervin asupra textului propus. Să nu uităm situaţia în care suntem cu concediile medicale. În cursul anului 2023 am

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Scandal în armata israeliană după ce au apărut postări cu soldați îmbrăcați cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Militarii israelieni au postat fotografii şi videoclipuri în care se joacă cu lenjerie intimă găsită în casele palestinienilor, creând o imagine disonantă a războiului din Gaza, unde foametea iminentă intensifică reexaminarea pe plan mondial a ofens

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 4 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Horaţiu Giurgiu, legendă a baschetului românesc, a murit la 85 de ani

News.ro acum 3 ore
Clubul Sportiv Dinamo a anunţat, joi, decesul profesorului Horaţiu Giurgiu (85 de ani), o legendă a baschetului românesc şi a CS Dinamo.

Polonia anunţă o operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj

News.ro acum 42 minute
Serviciul polonez de contraspionaj ABW a anunţat joi că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări, relatează AFP. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind activ

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale