Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe mineritul la Certej ? Extragerea celor 56 de tone de aur tot mai aproape de certitudine

Publicat in Adevarul, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Extragerea aurului de la Certej ar putea începe în primăvara lui 2012. La această dată există aproape toate avizele de mediu. Mai rămâne ca Ungaria să semneze acest aviz după care mineritul de la Certej ar intra în linie dreapta.

Potrivit lui Nicolae Stanca, director general DevaGold, ultimul aviz de mediu va fi obţinut până la finele acestui an, iar construcţia noii exploatări miniere de la Certej va începe în primăvara lui 2012. “Avizele autorităţilor de mediu din Republica Serbia şi Ungaria privitor la investiţia care se va face la Certej au caracter consultativ, dar sunt necesare în dosarul în baza căruia Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara eliberează autorizaţia. Partea sârbească ne-a acordat avizul în doar două zile dar maghiarii tergiversează semnarea avizului”, a spus Stanca.

Deva Gold reprezintă o asociere între Statul român și compania European Goldfields care deține 80 la sută din acest proiect. DevaGold va prelucra la Certej circa 28 de milioane de tone de minereu, cu o concentraţie medie de două grame de aur la tonă. Afacerea Certej înseamnă finalmente circa 56 de tone de aur. La Bursa newyorkeză acest aur ar fi cotat acum la peste 40 de milioane de euro. Din aceşti bani, statul român va încasa maxim 10.000.000 de dolari reprezentând redevenţa de 4% și participațiunea de 19,25 % cu care statul este acționar. Investiția de la Certej se ridică la 180 de milioane de euro, se va derula pe o perioadă de 15 ani și va genera aproximativ 700 de locuri de muncă. Dincolo de acest aspect, al investiției directe, trebuie ținut cont și de faptul că proiectul de la Certej va implica și o dezvoltare pe orizontală a economiei din zonă.

Un alt proiect minier de extragere a aurului, început în 1997 și neconcretizat, este cel de la Roșia Montană. Prin acest proiect compania Roșia Montană Gold Corporation controlată de firma canadia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 2 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 6 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 6 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 10 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 3 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 5 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 2 ore
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°