Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un buzoian şi patru bucureşteni, cercetaţi pentru evaziune fiscală de aproape 2 milioane de lei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Patru bucureşteni şi un buzoian sunt suspectaţi că ar fi înfiinţat o societate comercială în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor către bugetul statului, prin operaţiunile derulate. Valoarea prejudiciului cauzat este estimată la peste 1.900.000 de lei.

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, au extins cercetările în cauza privind un buzoian în vârstă de 35 de ani, reţinut pentru evaziune fiscală şi au început urmărirea împotriva altor patru suspecţi – o femeie de 38 de ani, un tânăr de 28 de ani şi doi bărbaţi în vârstă de 37 de ani, toţi din Bucureşti – sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală.

Poliţişti din cadrul IPJ Buzău – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Buzău, au efectuat trei percheziţii pe raza municipiilor Bucureşti şi Buzău, la domiciliile suspecţilor. Poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente de evidenţă contabilă ale mai multor societăţi implicate în cauză, iar trei suspecţi au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

Femeia în vârstă de 38 de ani şi tânărul de 28 de ani sunt suspectaţi că, având complicitatea unuia dintre bărbaţii de 37 de ani, l-ar fi convins pe buzoianul de 35 de ani să înfiinţeze o societate comercială în scopul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. În perioada 2012-2013, suspecţii ar fi efectuat, astfel, achiziţii intracomunitare de mărfuri alimentare şi nealimentare de la diverşi parteneri din Bulgaria, Polonia, Germania, Italia, Olanda şi Grecia, în valoare totală de 7.309.915 lei, marfa fiind vândută către agenţi economici de pe raza municipiului Bucureşti fă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 7 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 13 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 8 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Psiholog: Marijuana din România este stropită cu pesticide și otravă de şobolani

HotNews acum 30 minute
Psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în cadrul Clinicii de Psihiatrie din Craiova, a atras atenţia că marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda, ci poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum o ora
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°