Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima pistă de raliu şi teste din ţară devine realitate, lângă Braşov

Publicat in Adevarul, vineri 8 martie 2013 ·

Primăria Tărlungeni a semnat un constract de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru construcţia circuitului Transilvania Motorland. Investistiţia se ridică la 88,9 milioane de lei.

Construcţia Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Aplicată „Transilvania Motorland" se va întinde pe o suprafaţă de 56 de hectare. Aceasta se va construi la aproximativ 15 kilometri de Braşov, în zona târgului auto şi a poligonului auto din comuna Tărlungeni.

Clădirea în care vor funcţiona birourile, laboratoarele şi atelierele va fi construită pe 5.845 de metri pătraţi, iar circuitul de testare, omologabil de Federaţiile Internaţionale de Automobilism şi de Motociclism, de 4.600 de metri lungime, va avea o lăţime de 12 metri şi va fi complet împrejmuit şi securizat. Totodată, pista va avea o zonă inundabilă artificial, de minimum 300 de metri.

Pe pistă va exista şi o zonă de pantă de minim 7%, atât ascendentă, cât şi descendentă şi o zonă cu denivelări pentru testarea suspensiilor în condiţii grele, o zonă cu aderenţă diferenţiată, pentru simularea gheţii şi a carosabilului uscat, rampe de control, dar şi un centru medical conform normelor de omologare Federaţia Internaţională de Automobilism şi cea de Motociclism.

Pilotul braşovean de Formula 2 Mihai Marinescu a fost unul dintre cei care a contribuit la realizarea proiectului prin experienţa sa. El a fost nominalizat de către beneficiarii Centrului ca Ambasador Internaţional al „Transilvania Motorland" şi va fi primul pilot care va testa pista. „Mă bucur că, în sfârşit, mă voi putea pregăti foarte aproape de casă. O dată cu acest proiect, sporturile cu motor din România vor căpăta o altă dimensiune. Fanii motorsportului vor avea un loc în care vor putea să îşi vadă idolii în acţiune", a spus Mihai, care, momentan, este nevoit să se antreneze în Italia.

„Aceste proiect î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 36 minute
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum o ora
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 2 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum o ora
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 29 minute
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum 52 minute
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Intrăm în această campanie electorală cu multă speranţă, şansele sunt de partea noastră

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că ”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală ”cu multă speranţă”. ”Şansele sunt de part

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum o ora
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°