Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comunicat ICR: USL vrea subordonarea politică a tuturor entităţilor care mai sunt încă autonome

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 iunie 2012 · ·

Trecerea Institutului Cultural Român din subordinea Președinției în cea a Senatului prin ordonanță de urgență a declanșat un lung șir de polemici. Ministrul Culturii, Mircea Diaconu vorbește de „competența Senatului”, președintele ICR de „politizare”. Sursa: EVZ

Astăzi în conferința de presă ținută la sediul ICR, la care au fost invitate, alături de ziariști, mai multe personalități culturale, printre care regizorul Cristi Puiu, Horia Roman Patapievici, președintele ICR, a subliniat: „Această ordonanță urmărește politizarea ICR. Trecerea de sub autoritatea prezidențială sub cea a Senatului poate duce la politizarea instituției”, a atras atenția Patapievici. Precizarea vine după ce aseară, în emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3, ministrul culturii, Mircea Diaconu, a explicat de ce Guvernul a apelat la ordonanța de urgență pentru a trece ICR în subordinea Senatului.

„Motivul principal pentru care s-a luat aceasta decizie este că, sub controlul Parlamentului sunt și multe alte instituții de maximă importanță pentru țară asta, iar Senatul e camera decizională pe subiecte de politică externă, ale secretariatului românilor de pretutindeni, deci competentele de tipul acesta sunt de competența Senatului", a afirmat ministrul culturii, care a adăugat și că „Institutul Cultural Român funcționează într-o ilegalitate instituțională, pentru că cele două posturi de vicepreședinte sunt făcute din decizia președintelui Patapievici", a mai spus Diaconu. Pe lângă trecerea de sub autoritatea prezidențială sub cea a Senatului, ordonanța stipulează și că Biroul Permanent va stabili președintele și cei doi vicepreședinți și va numi o treime din consiliul de administrație al ICR.

„Nu a existat nicio ingerință în mandatul de până acum. Am funcționat într-o autonomie totală. Formula noastră este cunoscută în manuale sub numele de liberalism clasic. Am pu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Patru drone lansate de rebelii Houthi către o navă SUA din Marea Roșie, distruse de americani

Ziare.com acum o ora
Armata americană a anunţat miercuri că a doborât patru drone lansate de rebelii houthi din Yemen care vizau o navă de război a Statelor Unite în Marea Roşie, notează AFP. Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a indicat în

Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte: "Bineînţeles, dacă vor fi folosite de pe aerodromuri din ţări terţe, ele devin pentru noi ţinte legitime, oriunde s-ar afla"

News.ro acum 44 minute
Rusia nu are planuri în privinţa niciunei ţări NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Cehia, dar dacă Occidentul va furniza avioane de luptă F-16 Ucrainei, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruseşti, a declarat miercuri seara Vladim

Prima Doamnă a SUA a scris o carte pentru copii despre Willow, pisica de la Casa Albă. Volumul va apărea în vară

Ziare.com acum 52 minute
Prima Doamnă Jill Biden a scris o poveste pentru copii despre Willow, pisica de la Casa Albă, volum care va fi publicat în iunie. "Willow, the White House cat" va fi lansată cu câteva luni înainte ca preşedintele american Joe Biden să se confrunte c

Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale, potrivit unui studiu francez

News.ro acum o ora
Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori cerebrale rare, de obicei benigne, susţin cercetătorii. P

Letonia expulzează un diplomat rus pentru discreditarea instituțiilor statului și incitare la ură

G4Media acum o ora
Letonia a declarat persona non grata un angajat al ambasadei Rusiei la Riga şi l-a expulzat din ţară, notează dpa, citată de Agerpres. La cererea Ministerului de Externe, diplomatul trebuie să părăsească Letonia înainte de 10 aprilie. Însărcinatul c

Horoscop pentru joi, 28 martie 2024. Află ce îţi rezervă astrele pentru astăzi!

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Este o zi in care esti preocupat de veniturile pe care le obtii de la si prin altii, respectiv de la partenerul de viata sau de la colaboratori. Evita tendinta de a calcula si recalcula bugetul disponibil, pentru ca sunt posibile de erori si

Horia Constantinescu renunţă la şefia ANPC pentru a candida la Primăria Constanţa

Mediafax acum 31 minute
„Închin o ceaşcă de cafea pentru fiecare dintre voi, cei care mi-aţi arătat susţinerea ce m-a mobilizat de-a lungul celor doi ani ca preşedinte al autorităţii. Probabil unii dintre voi deja ştiţi că am fost nominalizat candidatul Partidului Social D

Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună

HotNews acum 3 ore
Sonda japoneză SLIM s-a trezit din nou după ce a supravieţuit temperaturilor scăzute din a doua sa noapte lunară, care durează două săptămâni terestre, şi a transmis noi imagini, a anunţat joi agenţia spaţială japoneză (Jaxa), citată de AFP. Sonda S

Kievul cere aliaților sisteme de apărare antiaeriană Patriot, pentru a putea rezista atacurilor rusești

Ziare.com acum o ora
Mai multe atacuri ruseşti au ucis cel puţin patru persoane şi au rănit aproximativ 30 miercuri, inclusiv în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, ceea ce a determinat Kievul să ceară aliaţilor săi occidentali sisteme de apărare antiaeriană P

Bilanţul atacului de la Moscova creşte la 143 de morţi

News.ro acum o ora
Bilanţul victimelor atentatului de la periferia Moscovei de săptămâna trecută a crescut miercuri 143 de morţi, anunţă autorităţile ruse într-un comunicat, pe site-ul Ministerului rus al Situaţiilor de Urgenţă, un atac revendicat de gruparea Statul I

Vremea

București
acum

joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

10°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

11°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

11°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale