După ce prefectul Clujului a anunţat, marţi, 23 aprilie, că platfoma unde sunt stocate toate gunoaiele din judeţ mai poate primi, chiar şi cu autorizaţie, deşeuri timp de 3-4 luni, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj şi primarul Clujului au ieşit azi, 24 aprilie, cu declaraţii acuzatoare.
Primarul Clujului Emil Boc a declarat că nu pot fi clujenii groapa de gunoi a întregului judeţ, iar preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a promis că că nu îi va lăsa pe clujeni cu gunoiul în stradă.
Prefect furios
Prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, a declarat, marţi, 24 aprilie, că va depune denunţ penal pentru tragerea la răspundere a celor responsabili pentru situaţia creată.
“Vom face denunţ penal să vedem ce s-a întâmplat. Să verifice alţii ce s-a întâmplat acolo la Pata Rât. Cetăţenii aşteaptă de 20 de ani să aibă o rampă ecologică aşa cum au cetăţenii altor oraşe din România. Cine să răspundă dacă se produce un infringement în legătură cu acest proiect european?
Cine suportă acele 80 de milioane care trebuie să se investească acolo? Nu cetăţenii sunt vinovaţi de întârzieri, de licitaţii!”, a afirmat prefectul.
Ce zice Consiliul Judeţean
Preşedintele CJ Cluj a dat azi, 25 martie, asigurări, într-o conferinţă de presă, că nu îi lasă pe clujeni cu gunoiul în stradă, iar prima celulă unde vor fi depozitate gunoaiele va fi gata în decembrie.
Acesta a mai afirmat că lucrările la Centrul de managment integrat al deşeurilor avansează, iar stadiul lucrărilor este, momentan, de 15%.
Uioreanu a mai punctat că declaraţiile prefectului Gheorghe Vuşcan - potrivit căruia lucrările la acel Centru de management au fost oprite - sunt false.
“Am organizat această întâlnire pentru a vedea toată lumea care este stadiul lucrărilor la viitoarea groapă de gunoi şi la viitoarea celulă de depozitare a deşeurilor.