Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocaţi din oficiu pentru necuvântătoare

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 2 februarie 2010 ·

REFERENDUM. Elveţia ar putea deveni prima ţară care garantează apărători pentru o bună protecţie juridică a animalelor maltratate. Sursa: AFP

Fără să mişte o lăbuţă, animalele domestice şi-ar putea câştiga dreptul la un avocat în instanţă, în Elveţia, ţara cu o deja solidă legislaţie pentru protecţia necuvântătoarelor. Decizia finală aparţine oamenilor din statul alpin, iar ei se vor pronunţa pe această temă într-un referendum programat pentru începutul lui martie, potrivit presei elveţiene.

Dacă elveţienii vor vota în majoritate „pentru”, fiecare canton va fi obligat să numească un avocat care va avea sarcina de a apăra animalele - de la cele de apartament la cele crescute în ferme - de abuzurile săvârşite de oameni. Rolul avocatului ar fi acela de a-i asista pe poliţişti şi procurori în cazurile de maltratare a animalelor şi de a veghea la aplicarea corectă a legii.

Experiment de succes

Situaţia, aşa cum o văd apărătorii drepturilor animalelor, este simplă: dacă oamenii acuzaţi că maltratează câini sau pisici pot fi apăraţi de un avocat în instanţă, de ce nu s-ar bucura şi victimele de aceleaşi drepturi? Aici intră în rol Antoine Goetschel, avocat al animalelor în cantonul Zürich, care a primit această onorabilă sarcină în cadrul unui proiect experimental demarat în noiembrie 2007.

Este doar un job cu „jumătate de normă”, în condiţiile în care casa sa de avocatură se ocupă în principal de domeniile clasice - de la drept comercial la chestiuni civile, inclusiv divorţuri sau moşteniri. Goetschel povesteşte pentru portalul „Swissinfo” că numărul de cazuri de abuzuri asupra animalelor la care lucrează într-un an se ridică la 150-180. „Sunt informat de la începutul unei anchete şi pot verifica dacă anumite analize au fost făcute, dacă dovezile au fost strânse, dacă martorii au fost ascultaţi. Dacă nu, pot

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, urmărit penal de DNA, şi-a depus miercuri candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova

News.ro acum 49 minute
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentrub corupţie şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus, miercuri, semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat de p

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum o ora
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Sebastian Burduja critică lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea len

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Press Alert acum 46 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 4 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

25 de ani de DENT ESTET în România -Investiții de zeci de milioane de euro în infrastructură medicală și sute de mii de pacienți din țară și străinătate tratați la standarde internaționale

HotNews acum o ora
DENT ESTET, liderul consacrat al pieței de stomatologie din România, aniversează, astăzi, 25 de ani de la înființarea grupului care a cunoscut o evoluție dinamică la nivel național după parteneriatul cu MedLife, prin investiții de 12 milioane de eur

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum 2 ore
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°