Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culisele unei „execuţii“: cum au fost trimise în „B“ Rapid, „U“ Cluj şi Severin şi de ce zâmbesc cu gura până la ureche Hagi, Pădureanu şi Nichita

Publicat in Adevarul, duminică 12 mai 2013 ·

Liga I e devalorizată, după ce formaţii ca Poli Timişoara şi „U“ Craiova au fost înlocuite cu grupări insipide precum Viitorul Constanţa şi Concordia Chiajna. Acum, alte două cluburi emblematice sunt împinse spre faliment. „Adevărul“ explică de ce s-a ajuns aici.

Meciurile din Liga I sunt o pierdere de timp. Cele mai multe partide oferă un fotbal sărac şi plictisitor, iar mai grav e că rezultatele lor nici nu contează pentru clasament!

În România, a devenit o tradiţie ca, la finalul sezonului, ierarhia Ligii I să fie răsturnată de decizii venite din birouri, care anulează tot ce s-a petrecut pe teren.

Aşa s-a întâmplat şi în acest an. Vineri, Comisia de Apel pentru Licenţiere din cadrul FRF a respins acordarea licenţei pentru Rapid, Universitatea Cluj şi CS Turnu Severin, menţinând decizia primei instanţe. Doar Oţelul Galaţi a primit licenţa la Apel.

De ce au fost trimise în „B“?

Verdictul i-a bulversat mai ales pe oficialii cluburilor Rapid şi „U“ Cluj, grupări care sunt salvate de la retrogradare, datorită rezultatelor obţinute pe teren.

„Practic, ni s-a transmis că s-a păstrat hotărârea instanţei de fond. E o decizie nedreaptă, înseamnă că nu s-a înţeles nimic din dosarul nostru, nici la Apel“, a declarat preşedintele giuleştenilor, Ioan Taban.

Administratorul judiciar al Universităţii, Horia Ţiril, a şi explicat de ce clujenilor nu li s-a acordat licenţa de Liga I. „Au spus că trebuie să venim cu planul de reorganizare votat de judecătorul sindic, dar nu aveam cum, fiindcă următorul termen în procesul de insolvenţă e la 22 mai. Totuşi ne puteau acorda licenţa, deoarece creditorii au votat deja planul de reorganizare. Gloria Bistriţa, o altă echipă în insolvenţă, a luat licenţa, fiindcă avea planul de reorganizare admis de judecătorul sindic“, a declarat Ţiril pentru stiridesport.ro. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloş, după ce S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilă: Aceste investiţii despre care tot vorbesc încep să-şi facă simţită prezenţa / Şomajul, aproape de minimele istorice / La capitolul reforme încă mai avem de muncă

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, luni seară, după ce Agenţia S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilã, că investiţiile la care a tot făcut referire ”încep să-şi facă simţită prezenţa”. Ministrul afirmă, însă,

Şeful AIEA afirmă că "ne apropiem periculos de un accident nuclear" la centrala din Zaporojie

Mediafax acum 2 ore
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear", a declarat Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în faţa Consiliului de Securitate al ONU. Centrala nucleară, cea mai mare din Europa, a fost supusă mai multo

Vânzări - Auto - 16 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Horia Constantinescu a demisionat de la şefia ANPC să candideze la Primăria Constanţa

Mediafax acum 11 ore
Într-un comunicat de presă transmis luni de Biroul de Presă al candidatului PSD la Primăria municipiului Constanţa, Horia Constantinescu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al ANPC. „Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga

Un restaurant din Italia oferă sticle de vin gratis clienţilor care lasă telefoanele la intrare

Mediafax acum 4 ore
Un restaurant italian oferă o sticlă de vin gratis clienţilor care renunţă la telefoanele mobile în timpul mesei. Angelo Lella, proprietarul restaurantului Al Condominio, deschis în luna martie în oraşul nordic Verona, a declarat că scopul este de a

Şeful armatei israeliene spune că Israelul va răspunde atacului iranian

Mediafax acum 6 ore
Şeful Statului Major al armatei israeliene a declarat că Israelul va răspunde la atacul cu rachete al Iranului din weekend, dar nu a precizat când şi cum. Netanyahu îndeamnă comunitatea internaţională să "rămână unită" împotriva Iranului. Reprezenta

Rapid fără victorie în play off-ul Superligii, după a patra înfrângere, în faţa lui Sepsi OSK

Mediafax acum 7 ore
Golul din ultimul minut suplimentar de joc al croatului Gabriel Debeljuh a adus luni victoria celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe în ultimul meci al etapei a patra a play off-ului Superligii la fotbal. Covăsnenii au învins Rapid Bucureşti, pe Stadionu

Ionuţ Stroe, după ce Geoană a spus că a câştigat funcţia la NATO pe persoană fizică: De la Dăbuleni până la NATO, toţi oamenii au muncit pentru acest om / Puţină modestie nu strică, mai ales în politică

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni, după ce Mircea Geoană a spus că a câştigat funcţia la NATO pe persoană fizică, că de la Dăbuleni până la NATO, toţi oamenii au muncit pentru acest om şi puţină modestie nu strică, mai ales î

Ministrul Economiei: Încă nu s-a desfăşurat licitaţia pentru plaje. 1 Mai bate la uşă / Să nu ne mirăm de ce ajunge şezlongul să coste 100 de lei

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a declarat luni seară, într-o emisiune la Prima News, că încă nu s-a desfăşurat licitaţia pentru plaje, iar 1 Mai bate la uşă. Potrivit lui, o concesiune pe termen scurt înseamnă costuri mai mari, iar astfel „

Casa Albă despre atacul Iranului asupra Israelului: "Un eşec spectaculos şi stânjenitor"

Ziare.com acum 8 ore
Atacul Iranului, cu drone şi rachete, asupra Israelului a fost "un eşec spectaculos şi stânjenitor", a declarat luni, 15 aprilie, John Kirby, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe. Kirby a subliniat, de asemenea, rolul esenţ

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°