Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se încing spiritele între partide pentru noua formulă de conducere a ASF. PDL contestă candidatura lui Mircea Ursache, conservatorii pe cea a lui Biro Albin

Publicat in Adevarul, marți 18 iunie 2013 ·

Plenul reunite al Parlamentul îi va vota astăzi pe cei 11 candidaţi pentru Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), după ce aceştia au fost ieri validaţi de comisiile de specialitate din Senat şi Camera Deputaţiilor. Excluderea a 6 membri din Consiliul ASF a încins spiritele în rândul partidelor politice.

Astfel, PDL a depus o contestaţia la Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, privind candidatura lui Mircea Ursache, propus de PSD, pentru postul de vicepreşedinte ASF, urmând ca plenul reunit să decidă asupra acestei sesizări, precum şi a celei formulate de PC.

În contestaţie, PDL invocă faptul că Ursache nu îndeplineşte condiţiile pentru postul de la ASF, decât prin asimilare, nu are vechimea necesară şi nici nu a fost prezent la audierile din comisiile parlamentare.

PDL a anunţat totodată că se va retrage din plenul reunit la votul asupra conducerii ASF.

Şi PC a contestat candidatura lui Biro Albin, propus de UDMR, pentru Consiliul ASF, conservatorii depunând în acest sens o adresă la Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Birourile permanente, reunite marţi dimineaţă în şedinţă, nu au luat nicio decizie asupra acestor contestaţii, urmând ca plenul reunit al Parlamentului, care urmează să se întrunească în scurt timp, să hotărască.

Comisiile parlamentare de Buget-Finanţe şi Economice din Senat şi din Camera Deputaţilor au audiat şi avizat, luni, 11 membri ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), şase dintre vechii membri primind aviz negativ.

Plenul comun al Parlamentului urmează să se pronunţe asupra următoarei componenţe a ASF: Dan Radu Ruşanu - preşedinte, Daniel Dăianu - prim-vicepreşedinte, Tudor Daniel George - vicepreşedinte, Mircea Ursache - vicepreşedinte, Ion Giurescu - vicepreşedinte.

@

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

News.ro acum 24 minute
O explozie s-a produs vineri dimineaţă, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.

Prognoza pentru luna aprilie: temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum o ora
1 - 8 aprilie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepţia regiunilor nord-vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, regim

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum 57 minute
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum o ora
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum o ora
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 3 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Femeie rănită după o explozie într-un apartament aflat la etajul I

Press Alert acum 34 minute
O femeie a fost rănită grav la nivelul mâinilor, în noaptea de joi spre vineri, după o explozie care a avut loc într-un bloc din Hunedoara. Pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 24.00, pe strad

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

Zeci de soldaţi sirieni ucişi într-un atac israelian lângă Alep

HotNews acum o ora
Cel puţin 36 de soldaţi sirieni au fost ucişi într-un atac israelian care a vizat regiunea Alep din nordul Siriei în zorii zilei de vineri, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), informează AFP și Agerpres. Elicopter de atac

Alegeri prezidențiale: Ciucă nu exclude posibilitatea de a se înfrunta cu Ciolacu. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”

HotNews acum o ora
Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați. Discuțiile despre candidații de la scrutinul din

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale