Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laszlo Sepsi: "Unirea Urziceni are o echipă foarte bună. La fel ca Poli Timişoara"

Publicat in Adevarul, vineri 12 martie 2010 ·

Pe lângă valoarea adversarului, jucătorii timişoreni mai au o grijă în privinţa meciului cu Unirea Urziceni: vremea potrivinică. Meciul dintre campioana şi vicecampioana din sezonul trecut, programat duminică, s-ar putea disputa pe un teren greu din cauza precipitaţiilor.

Laszlo Sepsi şi Hristu Chiacu au fost cei doi jucători de la „Poli” Timişoara convocaţi de Răzvan Lucescu la echipa naţională U23 pentru amicalul cu Italia, încheiat 0-0. „A fost un meci util pentru noi, o partidă de pregătire, deşi condiţiile nu prea ne-au ajutat să facem un joc bun din punct de vedere al calităţii. Este adevărat, ar fi fost bine să câştigăm, din păcate nu am reuşit să marcăm”, a spus Sepsi, care a fost la echipa naţională de două ori în ultimele două săptămâni.

Selecţionerul Răzvan Lucescu i-a lăsat o bună impresie tânărului jucător alb-violet. „Este un antrenor foarte bun care îţi dă încredere, vorbeşte tot timpul cu noi, ne încurajează şi ne dă sfaturi foarte bune chiar şi în afara terenului. Este un tehnician bun, mai ales pentru jucătorii tineri. Şanse de calificare la Euro 2012? Noi trebuie să fim primii care credem în calificare! Dacă noi nu credem, atunci cine să mai creadă?”, a întrebat retoric Laszlo Sepsi.

Şi Hristu Chiacu a fost încântat de experienţa de la echipa naţională. „A fost un meci de verificare, acum Răzvan Lucescu trebuie să tragă concluziile să vadă cine merită să mai fie convocat şi cine nu. A fost un meci bun, după părerea mea, s-a văzut că nu am fost omogeni, a fost prima dată când am jucat împreună. Sperăm că la următoarele meciuri, dacă vom mai fi convocaţi, să fie din ce în ce mai bine, nu ştii niciodată când ajungi la naţionala mare”, a spus mijlocaşul de la „Poli”.

Valori egale

Laszlo Sepsi este de părere că echilibrul valoric dintre „Poli” şi Urziceni nu înclină în favoarea nicicăreia dintre formaţii. „Unirea este o ech

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din București și-a înjunghiat soțul de două ori în decurs de 13 ore. Bărbatul a cerut ajutor după a doua agresiune

HotNews acum 38 minute
O femeie din București a fost reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore, transmite News.ro. Starea bărbatului este critică. atac cu cutitulFoto: blickwinkel / Alamy / Alamy / Profimedia După a doua agresiune, bărbatul

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum o ora
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum o ora
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Rareş Bogdan: După redistribuire, Alianţa PSD-PNL poate obţine 20 de mandate de europarlamentari. SOS-ul doamnei Şoşoacă nu va intra în Parlamentul European, iar AUR nu va lua mai mult de cinci-şase mandate

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan susţine că Alianţa PSD-PNL poate lua la redistribuire 20 de mandate de europarlamentari, el precizând că AUR va avea cinci-şase mandate, în timp ce SOS nu va atinge pragul de cinci la sută.

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 2 ore
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 3 ore
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Noul comandant al armatei Kievului spune că Ucraina are nevoie de mai puţine trupe decât se aştepta

News.ro acum o ora
Armata ucraineană va trebui să mobilizeze mai puţini oameni decât se aştepta iniţial pentru a respinge invazia Rusiei, a declarat vineri noul comandant al trupelor Kievului, generalul Oleksandr Sîrski, citat de Reuters. Preşedintele Volodimir Zelens

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°