A lucra în administraţia Obama a devenit, mai nou, o afacere de familie, scrie Dana Milbank, editorialist „The Washington Post”. Miercuri după-amiază, preşedintele american Barack Obama a organizat o ceremonie la Rose Garden pentru a întâmpina venirea unui nou consilier prezidenţial pentru Securitatea Naţională în locul lui Tom Donilon.
La ceremonie au participat fratele lui Tom, Mike, consilier al vicepreşedintelui Joe Biden. Lângă Mike se afla şi soţia acestuia, Cathy Russell, care a ocupat funcţia de şef de personalul al soţiei lui Biden şi care a fost aleasă recent să fie ambasadorul lui Obama pe problemele femeilor la nivel global.
Caracatiţa unei afaceri prezidenţiale
Locul lăsat liber de Donilon a fost ocupat foarte repede de una dintre persoanele de încredere ale preşedintelui american, Susan Rice. Postul ei de ambasador al Naţiunilor Unite (ONU) va fi preluat de Samantha Power, la rândul ei un ajutor de încredere al preşedintelui din perioada în care acesta era senator. Samantha Power este soţia lui Cass Sunstein, un înalt oficial la Casa Albă din timpul primului mandat al preşedintelui Obama.
Practic, nu trebuie să fii rudă cu unul dintre consilierii preşedintelui pentru a obţine un loc de muncă în această administraţie. Dar, pe măsură ce-şi adună consilieri de top pentru cel de-al doilea mandat, Barack Obama a dat naştere unor aranjamente cu caracter incestuos. Cu doar câteva excepţii, prieteni şi oameni devotaţi preşedintelui ajung să fie promovaţi în funcţii sus-puse, foarte puţini nou-veniţi având acces la nivelurile de top ale administraţiei.
Mai mult, Obama l-a pus în funcţia de secretar al Trezoreriei pe Jack Lew, şeful său de personal, care a lăsat acest post în sarcina lui Denis McDonough, omul care l-a sfătuit pe Barack Obama pentru aproape un deceniu. Consilierul Casei Albe privind problemele de securitate, John Bren