Într-o vreme în care sportul românesc stă cu ochii-n tavan şi cu braţul ţintuit în perfuzii, câteva fete au plecat aşa, haihui, cu semicercul, prin Liga Campionilor.
Mai în joacă, mai încruntate, handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea s-au trezit că le despart numai două capitole de epilogul unei cărţi de basme.
Jucătoarele noastre respiră firesc în Europa, prin atitudine, prin consecvenţă, prin lucrul bine făcut. Ceea ce, desigur, ar putea părea surprinzător pentru o echipă susţinută de un combinat de la marginea Olteniei (unde acţionar majoritar e statul, prin Ministerul Economiei, cu 53% din capitalul social), cu angajaţi disponibilizaţi şi management perfectibil. Şi poate efortul fără graniţe al celor şapte magnifice ar topi diferenţele faţă de grupările din lumea bună, dacă un detaliu, aparent nesemnificativ, nu ţi-ar sări în ochi.
Emblema clubului, o moleculă de benzen stilizată, te duce cu gândul la mecanismul de substituţie electrofilă din orele de chimie de la liceu, mai lungi decât o pasă de contraatac a Paulei Ungureanu. „Unde ţi-e gândul, tinere? Poftim la tablă!", răsună, peste pupitre şi peste timp, glasul inchizitorial al profesorului. Tabla plină de „piuliţe" - aşa arată, desfăşurată, o reacţie cu benzenul în rolul principal - îţi dă fiori, în perspectiva Bac-ului. „Unde a greşit, mai devreme, colegul tău?". Pui degetul, la întâmplare, pe una dintre săgeţi: „Aici a greşit Georgescu!". Două secunde de linişte şi, apoi, dindărătul ochelarilor pătraţi, verdictul implacabil: „Nota patru, pentru siguranţă!".
Sigur, nu amintirile cu miros de cretă au relevanţă. Până la urmă, cel mai mare combinat petrochimic din România şi lider pe piaţă în Europa Centrală şi de Est la mai multe produse (PVC, polioli-polieteri, oxo-alcooli şi sodă caustică) are tot dreptul să le prindă fetelor, pe tricouri, o emblemă care să ilustreze