Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Fetiţa fără membre, refuzată de asistenţi

Publicat in Adevarul, joi 28 aprilie 2011 ·

Medicii de la Spitalul de copii „Sf. Nicolae“, care o tratează pe micuţă, spun că nu s-au mai întâlnit cu un astfel de caz decât în manualele de medicină.

Delia Ayana are o lună de când s-a născut şi s-a confruntat deja cu mari greutăţi. Imediat după naştere, mama, o tânără de 23 de ani, din comuna Berezeni, s-a speriat de malformaţia pruncului său şi a refuzat să-l ia acasă.

Delia a fost lăsată în grija statului, iar săptămâna aceasta va ajunge într-un centru pentru copii cu handicap al Protecţiei Copilului din Bârlad. Din cauza malformaţiei sale, niciun asistent maternal nu s-a încumetat să o ia pe micuţă în grija sa aşa că, cel mai probabil, ea va rămâne instituţionalizată pentru tot restul vieţii.

Internată într-un centru de specialitate

„Fetiţa a fost dusă la Spitalul de copii pentru investigaţii suplimentare şi s-au luat măsuri de protecţie specială. Ea va fi internată într-un centru de specialitate zilele următoare“, a spus Irina Cîmpeanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC)Vaslui. În termeni de specialitate, malformaţia de care suferă Delia se numeşte focomelie.

Practic, micuţa nu are niciuna din cele două mâini, un picior nu i-a crescut, iar celălalt este subdezvoltat. În afară de această problemă, micuţa este sănătoasă. Ieri, avea aproape patru kilograme şi zâmbea vizitatorilor. „Este primul caz de acest gen cu care ne-am confruntat. Personal, nu am mai văzut copii cu astfel de malformaţii decât în tratatele de medicină“, a spus Gabriela Vicol, directorul medical al spitalului bârlădean.

Malformaţii de la medicamente hipnotice

Potrivit site-urilor de specialitate, cauza care duce la apariţia unei astfel de malformaţii este consumul unor medicamente cu efect hipnotic. „Am 30 de ani de când lucrez în acest domeniu şi nici măcar nu am mai auzit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 23 minute
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum o ora
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paște

Radio Mures acum o ora
Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paști. Guvernul a adoptat în ședința de joi actele normative necesare, astfel că peste nouă milioane de lei vor fi direcționați în avans către poștă și către băncile comerciale cu care sunt în

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 5 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion de fotbal în Timişoara / Valoarea totală a investiţiei este de 836.949.000 lei, iar termenul de execuţie de 26 de luni

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timişoara. Mai exact, Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor teh

Sorin Grindeanu anunță că Centura Timișoarei va fi dată în circulație în IULIE

Gandul acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, că Centura Timişoarei merge într-un ritm foarte bun, urmând ca în iulie, anul acesta, să fie dată în circulație. Infrastructură modernă să ştiţi că în acest moment se construieşte peste tot

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum o ora
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 5 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°