Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a fost la Oradea, unde a declarat că avea "datoria şi responsabilitatea" să propună Guvernului un nou acord pentru Roşia Montană, care este mai bun decât cel precedent din punct de vedere economic şi al protecţiei mediului.
"Ca ministru al Mediului şi schimbărilor climatice am avut datoria şi responsabilitatea să introducem în noul proiect noi standarde de mediu, în aşa fel încât prin implementarea lor să asigurăm o protecţie a mediului mai bună", a spus Rovana Plumb.
"În ce priveşte decizia, decizia nu poate fi a unui singur om, eu sunt în Parlament, nu ca persoană fizică, ci trimisă de un număr de cetăţeni din Colegiul 2 Dâmboviţa, cu care voi avea o discuţie şi, în funcţie de mandatul pe care aceştia mi-l vor da, îmi voi da şi votul în Parlament", a spus ministrul şi deputatul Rovana Plumb.
Potrivit acesteia, proiectul de lege promovat în Parlament de Guvern a fost gândit "pentru a obţine un acord care să corespundă tuturor cerinţelor de mediu europene şi internaţionale".
"Vorbim despre un nou proiect, la care am lucrat ca ministru alături de echipa guvernamentală. Proiectul din perioada anterioară nu corespundea din punct de vedere al standardelor de mediu şi al intereselor naţionale. Am gândit un nou proiect pentru a obţine un acord care să corespundă tuturor cerinţelor de mediu europene şi internaţionale. Practic, prin acest nou proiect am preluat toate standardele de mediu şi am respectat toate cerinţele legislaţiei de mediu europene şi internaţionale pentru a nu avea un impact de mediu negativ", a spus Plumb.
Potrivit Mediafax, în privinţa beneficiilor economice pe care le-ar putea avea statul român în urma exploatării miniere de la Roşia Montană, ministrul Mediului a susţinut că, prin negocieri, a obţinut de la compania titulară a proiectului, dublarea garanţiilor în caz de "accident ecologic, p