Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu Marincea e ceva...

Publicat in Adevarul, marți 22 octombrie 2013 ·

Pentru că nicio televiziune sau publicaţie care l-a invitat şi ascultat pe Ştefan Marincea nu a consultat cel puţin încă un specialist de la acelaşi institut, mă gândesc că o a doua opinie e binevenită Nu m-am născut pe vremea când filmul artisitic “Cu Marincea e ceva” (1954, în regia lui Gheorghe Turcu) era la modă, însă tata a avut mereu parte de şicanări de la cei care văzuseră filmul: Ce-a fost cu tine, măi, Marincea? Iată că am şi eu parte de momentul meu de celebritate. De când Ştefan Marincea, fostul director al al Institutului Geologic Român (IGR) a fost demis, toată lumea mă şicanează. “Marincea, am citit pe burtieră la Realitatea că ai fost demis prin fax”. Mi se părea amuzant să văt tot timpul la televiziunile de ştiri că Marincea a declarat ceva, Marincea face dezvăluiri etc. Ştefan Marincea făcea în fiecare zi câte ceva. Că a fost dat o dată afară în urmă cu câţva ani, ca apoi să fie repus în funcţie, m-a intrigat. Probabil nu existau oameni la fel de competenţi ca el. Însă faptul că i s-a ridicat certificatul ORNIS pentru neglijenţă în serviciu e un fapt destul de grav. Bun, Marincea dă vina pe dezvăluirile pe care le-a făcut despre proiectul controversat de la Roşia Montană şi s-a decis să dea în judecată Serviciul Român de Informaţii. După ce a fost demis prin fax, a doua oară (era o chestiune de timp, nu poţi fi director al IGR fără certificat ORNIS), cazul a înceăput să mă intereseze. Cine e Marincea şi ce-l mână pe el în luptă? De ce a fost dat afară de două ori? Este incomod sau incompetent? Care este adevărul în legătură cu hărţile furate de la IGR şi care este legătura dintre Marincea şi compania Barick Gold? Să le luăm pe rând. Am vorbit cu patru angajaţi ai Institului Geologic Român despre Marincea. Unul singur a acceptat să vorbească “on the record”, Gavril Sabău, membru în consiliu Ştiinţific al IGR. Iată ce am aflat: Nimeni, nici măcar du

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 48 minute
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

Ziua Constanta acum 44 minute
Sub coordonarea Comandamentului Forțelor Întrunite, aproximativ 40 de militari din Forțele Terestre, Forțele Aeriene și Forțele Navale desfășoară, începând de joi, 18 aprilie, un exercițiu întrunit cu termen scurt de notificare, în raioane din jude

Ciolacu: Un obiectiv strategic al parteneriatului cu Emiratele Arabe Unite este îmbunătățirea Aeroportului Otopeni

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat joi că extinderea şi modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare şi feroviare, investiţiile în energia verde şi în procesare alimentară sunt obiectivele strategice ale parteneriatului comerc

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

20 de copii rămași blocați în Dubai au fost transportați în Abu Dhabi și vor ajunge acasă cu avionul premierului Ciolacu

Adevarul acum 59 minute
Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a declarat, joi, cu privire la situațiile unor grupuri de români rămași blocați în Dubai din cauza inundațiilor, că atât Ambasada României din Emiratele Arabe Unite, cât și Consulatul General, au fost în cont

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 4 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum 3 ore
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

Accident rutier pe A1 cu 4 maşini implicate. A fost chemat elicopterul SMURD

Mediafax acum 2 ore
Pompierii sibieni intervin de urgenţă la un accident rutier pe A1 la un accident rutier în care sunt implicate mai multe maşini. În accident sunt implicate un microbuz transport marfă, condus de către un bărbat în vârstă de 56 de ani din Bucureşti,

Angajații de la Registrul Comerțului amenință cu greva generală din vară. Care sunt revendicările

Wall-Street.ro acum 3 ore
Angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ar putea intra în grevă generală din luna august dacă nu vor primi o majorare de 15% a salariilor de bază, dar şi sporul de risc şi solicitare neuropsihică, a declarat preşedintele Sindicatulu

Vremea

București
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
joi

5°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°