Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Câinii“ i-au înecat pe timişoreni în Bega

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 9 noiembrie 2008 ·

Duelul dintre „liderii morali“ şi „liderii mincinoşi“ le-a revenit aseară clar celor din urmă. Sursa: Mediafax

Dinamo a făcut aseară faţă presiunii exercitate la Timişoara de un public incandescent şi a plecat neînvinsă de pe Bega, aşa cum se întâmplă din 1997 încoace. Mai mult, liderul din Liga I a reuşit să se impună de o manieră clară, scor 3-0, într-un oraş unde „câinii roşii“ sunt huliţi. Ca de obicei în ultimele meciuri cu Dinamo, socotite derby-uri ale orgoliilor, timişorenii au intrat pe teren supramotivaţi şi au terminat în genunchi. Bănăţenii nu reuşesc să treacă peste complexul dinamovist. Înaintea jocului, timi- şorenii îşi spunea „liderul moral“ al campionatului, în timp ce dinamoviştii au fost catalogaţi drept „lideri mincinoşi“.

> Timişoara s-a bătut singură, două dintre golurile oaspeţilor fiind, de fapt, autogoluri ale celor doi stoperi ai lui Uhrin: Brezinsky şi Cisovsky. Până aseară, Timişoara izbutise să învingă în toate cele şase jocuri disputate pe teren propriu în acest sezon, printre victime numărându-se Rapid şi campioana CFR.

3-0 în 1997, 0-3 în 2008

> Ionel Dănciulescu, autor al celui deal doilea gol al bucureştenilor, este singurul supravieţuitor din echipa „câinilor“ care pierdea în 1997, la ultimul succes al timişorenilor (scor 3-0) repurtat acasă în faţa dinamoviştilor.

> „Danciu“ are şase goluri în clasamentul la zi al golgheterilor, la o reuşită distanţă de Florin Bratu (Dinamo), Gabriel Paraschiv (Oţelul Galaţi) şi Juliano Spadacio (Rapid), tustrei cu câte şapte puncte.

> Izvoranu, Torje şi Andrei Cristea sunt jucătorii dinamovişti folosiţi aseară de Mircea Rednic şi care au trecut prin curtea celor de la Timişoara. Ultimul a şutat la golul trei, mingea fiind deviată în poartă de Cisovsky. A fost momentul în care fanii bănăţeni s-au ridicat de pe scaune şi a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială de două zile în Coreea de Sud, săptămâna viitoare, la invitaţia Preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 24 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul A

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum 32 minute
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 9 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum 59 minute
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Un tablou de 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, descoperit în România

Mediafax acum 17 minute
„Urmare a activităţilor investigativ-operative efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în care au fost efectuate cercetă

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 38 minute
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Mită de 23.000 euro pentru a influenţa un procuror

BusinessMagazin acum 46 minute
Un bărbat a cerut mită pentru a influenţa un procuror. A fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv.

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°