Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miniştrii-candidaţi şi-au pompat bani în colegii

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 octombrie 2008 · ·

Ei şi-au adjudecat o mare parte din suma de două miliarde de lei. Cele două miliarde de lei pe care guvernul le-a scos zilele trecute din fondul de rezervă, pentru a le împărţi primăriilor şi consiliilor judeţene înainte de campanie, vor îngroşa substanţial bugetele localităţilor în care s-au decis să candideze miniştrii PNL şi UDMR.

Pe lista colegiilor privilegiate stau însă şi unele alese de lideri ai PSD. Într-un top al zonelor în care banii de la buget au fost pompaţi prin hotărârile de guvern din 24 septembrie, publicate pe 17 octombrie în Monitorul Oficial, capul de afiş îl ţin colegiile celor trei semnatari ai actelor normative: premierul Călin Popescu-Tăriceanu, ministrul internelor, Cristian David, şi cel al finanţelor, Varujan Vosganian.

Marko Bela, beneficiar

Candidat la Camera Deputaţilor în Ilfov, premierul le-a trimis primarilor din localităţile respective nu mai puţin de 7.090.000 de lei, fără a le specifica destinaţia banilor. În colegii mai mari, ca acelea de Senat, liberalii au fost şi mai generoşi cu aleşii locali alături de care vor merge în campanie. Localităţile rurale din Vaslui, în care va candida Cristian David, în majoritate administrate de PNL şi PSD, au primit 15.700.000 lei, iar colegiul lui Vosganian din judeţul Iaşi - 15.500.000 lei.

O sumă frumuşică a ajuns şi în zona din Dolj, unde candidează la Senat liderul PSD Mircea Geoană, înţesată de primari PSD (12.275.000 lei), în timp ce în colegiul prahovean ţintit de ministrul apărării, Teodor Meleşcanu, au fost alocaţi pe ultima sută de metri 10.662.000 de lei. Din top nu lipseşte nici colegiul preşedintelui UDMR, Marko Bela, candidat la Târgu-Mureş, unde guvernul a trimis 4.120.000 lei.

Fenechiu, tratament de ministru

Cum majoritatea actualilor miniştri vizează deputăţia după 30 noiembrie, fiecăruia i s-au dat,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accidentul de la 2 Mai - Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu a fost respinsă, iar decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, iar decizia instanţei este definitivă.

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 2 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 3 ore
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 5 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum o ora
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale / Sancțiuni de la 1 octombrie

HotNews acum 2 ore
Dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF) este obligatorie și la automatele comerciale, anunță ANAF, într-un comunicat de presă. ANAFFoto: © Peter Williams | Dreamstime.com Astfel, spune Fiscul, începând cu data de 01 octombrie 2024, o

Premierul Marcel Ciolacu: Ne dorim să continuăm actualele parteneriate pe care le avem cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logistică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că Guvernul îşi doreşte să continue actualele parteneriatele pe care deja le are cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logisti

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°