Un constănţean de 45 ani, care nu are permis de conducere dar pentru a-şi face curaj să urce la volan consumă cantităţi impresionante de alcool, a fost arestat preventiv pentru 10 zile de către magistraţii Judecătoriei Constanța.
Propunerea de arestare a lui Petrică Bălăceanu vine din partea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, care l-au cercetat pentru “două infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi două infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolicî peste limita legală".
Bărbatul a fost prins sâmbătă pe DN38 în Agigea în timp ce conducea maşina fără a avea permis şi având o îmbibaţie alcoolică de 1,25 g. A doua zi, la fel. De data asta poliţiştii l-au găsit la Topraisar, tot pe DN38, cu o îmbibaţie alcoolică de 1,60 g.
Şi nu sunt singurele infracţiuni. Pe rolul Judecătoriei Constanţa este în curs un alt dosar, după ce în vara anului trecut, şoferul curajos, tot fără permis şi evident cu o alcoolemie peste limita admisă, a provocat un accident şi a fugit de la locul faptei.
Pentru că nu vine la proces, urma să fie “invitat" cu mandat de aducere în data de 8 martie 2013. A treia oară nu i-a mai mers. Poliţiştii l-au săltat şi l-au transportat la carcera IPJ Constanţa, el fiind ulterior prezentat magistraților și arestat preventiv.
Fapta lui se pedepseşte cu până la 5 ani de închisoare.