Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spărgători de bancomate arestaţi

Publicat in Adevarul, duminică 22 martie 2009 ·

Patru tineri suspectaţi de spargerea mai multor bancomate din ţară, printre care şi cele din localităţile timişene Voiteg şi Lugoj, au primit ieri dimineaţă mandate de arestare preventivă Patru tineri suspectaţi de spargerea mai multor bancomate din ţară, printre care şi cele din localităţile timişene Voiteg şi Lugoj, au primit ieri dimineaţă mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

„Audierile au ţinut toată noaptea şi s-au încheiat în jurul orei patru dimineaţa cu sentinţa dată de judecător”, a spus purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiş, judecătorul Mihaela Roibu.

Pentru un al cincilea suspect reţinut, judecătorii Tribunalului Timiş au decis să fie cercetat în stare de libertate, cu obligaţia de a nu părăsi ţara.

„Cei patru suspecţi arestaţi preventiv au declarat recurs, care se va judeca în aceste zile la Curtea de Apel din Timişoara”, a mai spus judecătorul Roibu.

Din spital, în arest

Hoţii, au fost prinşi în flagrant în noaptea de joi spre vineri în timp ce spărgeau un bancomat în localitatea Balcani din judeţul Bacău. Unul dintre ei, Lucian Şerban, a încercat să scape de poliţistul care l-a surprins. L-a atacat pe poliţist cu un levier.

Poliţistul s-a apărat şi a tras un foc de armă, rănindu-l pe atacator. Şerban a fost adus la Timişoara şi internat pentru investigaţii medicale. „S-a constituit o comisie formată din medici care va stabili dacă suspectul poate fi audiat.

Dacă este apt va fi prezentat judecătorilor pentru audieri”, a spus şeful Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Organizate şi Terorismului Timişoara, Mircea Andreş.

Suspectul împuşcat a fost audiat ieri seară şi a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Încă doi tineri care fac parte din grup sunt cercetaţi în stare de libertate.

În total sunt opt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum o ora
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 19 minute
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Gabriela Firea, promisiuni pentru bucureșteni în primul mesaj după desemnarea la Primăria Capitalei

HotNews acum 38 minute
Gabriel Firea a reacționat pe contul său de Facebook la mai puțin de 10 minute după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a explicat tot pe internet decizia coaliției de a-l retrage pe medicul Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei. Gabriela

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

UDMR Timiş anunţă că îl susţine pe candidatul PSD-PNL la Consiliul Judeţean Timiş, Alfred Simonis / În municipiu, UDMR face parte din Alianţa Timişoara Unită, alături de USR, PMP şi Forţa Dreptei

News.ro acum 2 ore
UDMR Timiş a anunţat, marţi, că îl va susţine pe Alfred Simonis, candidatul PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş şi că va avea propria listă de cadidaţi la Consiliul Judeţean, în timp ce, la nivel de municipiu, UDMR face parte din Alian

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 4 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/16°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°