Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impact violent între doi bolizi Mercedes, în urma căruia patru persoane au ajuns la spital

Publicat in Adevarul, luni 2 decembrie 2013 ·

Patru persoane au ajuns luni seara la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, după ce maşinile în care se aflau s-au lovit violent la intersecţia străzii Topolniţa cu Bulevardul Tudor Vladimirescu.

Doi bolizi MERCEDES au fost implicaţi în accidentul produs luni seara. Unul dintre ei circula dinspre Şimian către Timişoara, în timp ce cel de-al doilea se angajase să vireze stânga de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu pe strada Topolniţei din Drobeta Turnu Severin.

Impactul dintre cele două autoturisme a fost extrem de violent astfel că unul dintre ele a fost proiectat pe trotuar, iar cel de-al doilea într-o altă maşină parcată. Patru persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, dar potrivit medicilor, starea lor este în afara oricărui pericol.

„În urma impactului unul dintre autoturisme a fost proiectat într-un alt autoturism care se afla staţionat pe marginea carosabilului. În urma accidentului a rezultat patru victime care au fost transportate la Spital pentru îngrijiri medicale. Se fac cercetări pentru a se stabili dacă unul dintre autoturisme a intrat pe culoarea roşie a semaforului sau nu. S-au găsit două urme de frânare de pe sensul de mers Şimian către Drobeta Turnu Severin.”, a declarat comisar Dumitru Ungureanu, din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere al municipiului Drobeta Turnu Severin.

Primele verificări arată că autoturismul care circula dinspre Şimian avea viteză, date fiind urmele frânelor găsite pe carosabil. Poliţiştii urmează să stabilească în urma cercetărilor care dintre şoferi a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului.

Citiţi şi:

Un tramvai şi două taxi-uri s-au ciocnit luni seară în Capitală

Accident mortal pe DN7: un bărbat a murit strivit de un camion

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 34 minute
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 58 minute
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 2 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum o ora
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 27 minute
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum 50 minute
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Intrăm în această campanie electorală cu multă speranţă, şansele sunt de partea noastră

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că ”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală ”cu multă speranţă”. ”Şansele sunt de part

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum o ora
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°