Canadiene (10) Nu prea le convine canadienilor că, de vreo două săptămîni (dar strîns legat de 11 septembrie), americanii au propus (şi cam impus) Canadei un soi de parteneriat prin care vor cvasi-controla vămile vecinei lor din nord. Peste noapte, canadienii mai în vîrstă şi-au adus aminte că pe la mijlocul anilor '60 dolarul canadian încă era mai puternic decît cel american, iar de atunci nu face altceva decît să scadă încet, dar sigur. Unii spun că eficienţa economiei americane ar fi de vină. Alţii spun că nu e nici o eficienţă la mijloc, ci doar abilitatea Statelor de a încuraja Canada în a se împrumuta - la cine? - la băncile americane. Spuneam, dolarul canadian scade încet: o sticlă de vin românesc - un Pinot Noir pus sub sigla Galerie roumaine, cu o reproducere după Grigorescu pe etichetă - care prin '95-'96 costa aproape 8 dolari locali, acum este binişor peste 10 dolari sticla (plus că a mai apărut pe piaţă şi un Merlot de Valea Călugărească, ceva mai ieftin şi sub umbrela aceluiaşi pictor). Un Pinot cu care săptămîna trecută, în vinerea Paştelui catolic, m-am prezentat la o cină în compania unei familii de mexicani, stabiliţi în Québec de vreo doi ani. Simpatici. Vorbăreţi. Nici n-am apucat să scot dopul sticlei şi din cuptor au apărut un soi de baghete pe bază de porumb rîşnit fin, fiert şi amestecat cu ceva carne de pui, învelite în foi de bananier şi avînd drept garnitură o fasole maronie bătută bine şi cîteva tortillas (nu e cazul să acuzaţi snobismul exotic al descrierii; dacă aţi mîncat vreodată mămăligă cu pui în mujdei şi o iahnie, înseamnă că nu aţi pierdut nimic). Dintre toţi trei, băiatul - Alejandro junior - vorbea cel mai bine franceza. Îţi place soccer-ul?, l-am întrebat eu. Nu, îmi place hockey-ul, m-a fulgerat el, destul ca tatăl său, Alejandro senior, să se simtă puţin jenat de o aşa înstrăinare filială şi să-mi spună repede ce bun j