Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I se retrage sau nu lui Victor Ponta titlul de doctor? Andronescu: Am citit raportul, am nevoie de determinare juridică

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 octombrie 2012 ·

Ecaterina Andronescu a declarat vineri că a citit raportul Universităţii Bucureşti privind plagiatul lui Victor Ponta şi că are nevoie de determinare juridică în acest caz. Ministrul Educaţiei a subliniat încă o dată că va respecta legea.

„Am citit, am nevoie de determinare juridică. Voi respecta legea, nu eu am făcut această lege, nu eu am aplaudat-o. Voi respecta legea", a spus ministrul Educaţiei, citat de Mediafax.

Rectorul UB, Mircea Dumitru, a declarat, joi, că raportul a fost trimis în urmă cu o zi Ministerului Educaţiei: „Raportul cuprinde tot ceea ce am anunţat public de fiecare dată şi poartă semnătura tuturor experţilor care s-au pronunţat pe respectiva lucrare. Raportul a fost semnat de mine, în calitate de rector al Universităţii Bucureşti".

Raportul privind plagiatul lui Ponta a ajuns ieri la Ministerul Educaţiei. Ecaterina Andronescu n-a avut timp să-l citească

Mircea Dumitru a precizat că, din punct de vedere legal, el nu poate face nicio recomandare Ministerului Educaţiei, dar a ţinut să precizeze că a solicitat să fie luate măsurile care se impun. „Nu putem face noi recomandări, am cerut să fie luate măsurile care se impun în acest caz. Toate datele privind opiniile specialiştilor cu privire la teza de doctorat a lui Victor Ponta sunt postate pe site-ul Universităţii Bucureşti", a mai spus rectorul.

Andronescu: „Este legea domnului Funeriu“

Tot joi, întrebată dacă ar putea lua vreo măsură în condiţiile în care legea prevede că numai Consiliul Naţional de Etică poate judeca plagiatul în cazul demnitarilor, Ecaterina Andronescu a spus că „este legea domnului Funeriu": „Legea domnului Funeriu stabileşte că numai CNE poate analiza plagiatul în cazul demnitarilor".

Ministrul Ecaterina Andronescu nu a vrut să precizeze dacă va lua vreo măsură în acest caz, rezumându-se să menţioneze că trebuie respectată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială de două zile în Coreea de Sud, săptămâna viitoare, la invitaţia Preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul A

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum 40 minute
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 17 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum o ora
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Un tablou de 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, descoperit în România

Mediafax acum 24 minute
„Urmare a activităţilor investigativ-operative efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în care au fost efectuate cercetă

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 45 minute
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Mită de 23.000 euro pentru a influenţa un procuror

BusinessMagazin acum 53 minute
Un bărbat a cerut mită pentru a influenţa un procuror. A fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv.

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°