Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Cazac, viață de bugetar la Chișinău

Publicat in Adevarul, luni 7 mai 2012 ·

Tânărul condamnat pentru „spionaj și înaltă trădare" de autorităţile separatiste lucrează de trei luni la Fisc, cu un salariu de 850 de lei.

L-am găsit pe Ilie (26 de ani) la noul său loc de muncă, într-un birou la Inspectoratul Fiscal de Stat al municipiului Chişinău, pe care îl împarte cu alţi trei colegi. Aici tânărul, care mai ieri risca să înfunde puşcăria separatistă pentru 14 ani, este prins cu întocmirea diferitor documente pentru agenţi economici. Este în perioada de probă.

„Nu am prea multe dificultăţi, chiar dacă legislaţia este diferită de cea pe care o foloseam când eram inspector fiscal la Tighina. Până la urmă, studiile le-am făcut la Chişinău, la ULIM. Singura barieră peste care încerc să trec acum este limba română, muncesc în fiecare zi ca să o pefecţionez", spune inspectorul, preocupat pe lângă toate şi de teza sa de master pe care o va susţine în mai puţin de o lună, tot la ULIM.

Acum Ilie munceşte pentru un salariu de 850 de lei, dar aşteaptă majorarea promisă de autorităţi şi este optimist că atunci când va fura meseria până la capăt va ajunge să câştige destul. O mână de ajutor îi oferă şi colegii de birou. „De fiecare dată i-am explicat problemele şi diferenţele ce ţin de munca de aici şi cea de la Tighina. Ilie învaţă repede şi face faţă provocărilor. Plus că este o fire activă", îl laudă Veronica Botea, inspector fiscal principal de stat, cu o experienţă de 22 de ani.

ÎŞI AJUTĂ COLEGII

DE CELULĂ

Pe lângă munca de la Fisc, băiatul îi ajută pe foştii săi colegi de celulă, pe cei care au ajuns acolo, ca şi el, pe nedrept. „Încerc să găsesc avocaţi care să acorde asistenţă juridică persoanelor cărora li se încalcă drepturile. Mulţi au fost închişi pe nedrept de regimul lui Smirnov", explică Ilie. După jumătate de an la libertate spune ferm că şi-a revenit, dar îşi aminteşte cu gust amar despre cele 18 luni de t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum o ora
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum o ora
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ne întrecem în dezbateri despre inteligenţa artificială, digitalizare şi roboţi în România, o ţară cu 40% dintre angajaţi plătiţi în batjocură cu un salariu minim ridicol

Mediafax acum 51 minute
Nu se poate trai din netul unui brut de 3000 sau 4000 de lei si, sa mai subliniem odata, Romania nu are de loc cea mai mare fiscalitate a muncii din UE, asta este o poveste politicianista. Nu se poate trai si pentru ca, asa cum era de asteptat (anal

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum o ora
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 22 minute
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă/ Probabil că va fi o discuţie luni/ Continuu demersul numai dacă e necesar, numai dacă are un sens

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni. El a adăugat

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 3 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°