Comunismul a împărţit lumea literară românească în visători şi proletcultişti. Democraţia a adus o scindare între nostalgici şi mizerabilişti. Cât a fost artă şi cât a fost compromis în literatura ultimilor 70 de ani?

Considerată un produs al generaţiilor, literatura română din ultimii 70 de ani este o oglindă fidelă a societăţii din fiecare deceniu. Are în portofoliu câteva cărţi bune, câteva poezii geniale, multe texte şcolare şi merge pe valul vieţii. Dacă vrei s-o înţelegi pe ultima, trebuie s-o citeşti pe prima.

Înainte de a face o trecere în revistă a marilor generaţii din literatura ultimelor şapte decenii, ne oprim la gândurile lui Dan Sociu, considerat unul dintre cei mai talentaţi poeţi contemporani. „Cititorul obişnuit se gândeşte la ale lui, şi după ce a pus cartea deoparte e foarte posibil să uite şi numele autorului. Ca scriitor, ar fi bine să înţelegi asta în cel mai concret mod, să nu-ţi faci niciun fel de iluzii. Să uiţi de istoria literară şi de critică, de marile ambiţii şi aşteptări şi să seduci câţi cititori poţi, când poţi şi să zici mersi. Eşti supus aceloraşi legi ale consumului cultural, eşti un performer mărunt, asta ai fost dintotdeauna, nu te lăsa păcălit de haloul pe care ţi-l construiesc cititorii profesionişti, ei au nevoie de haloul ăla, să-şi justifice meseria.“

BRĂDUŢUL LUI A. TOMA, MAI PREŢUIT DECÂT TEIUL LUI EMINESCU

Dacă Interbelicul a fost al generaţiei de la 1927, al lui Mihail Sebastian, Emil Cioran şi Mircea Eliade, comunismul timpuriu, venit cu tancurile ruseşti, a adus şi o nouă ordine în literatură.

Ştiţi catrenul „Brăduleţ, brăduţ drăguţ/Ninge peste tine/Haide, vino-n casa mea/Unde-i cald şi bine“? Ce nu ştiţi însă este că autorul versurilor, Alexandru Toma, a cărui operă lirică se împarte între poezioare naive şi ode comuniste, a devenit academician şi i-a luat faţa lui Mihai Eminescu în manu