Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Vacanţă în România. Movila lui Burcel, un colţ de rai necunoscut de cea mai mare parte a românilor

Publicat in Adevarul, vineri 23 august 2013 ·

Puţină lume ştie că în judeţul Vaslui există un loc aparte a cărui istorie este demnă de un scenraiu de film. Dealul botezat de localnici Movila lui Burcel reprezintă, practic, o rezervaţie naturală ce se întinde pe o suprafaţă de 12 hectare.

Multă lume tranzitează Drumul Naţional (DN) 24 Iaşi – Vaslui, însă puţini sunt cei care ştiu că trec pe lângă un loc pitoresc care merită vizitat ori de câte ori ne aflăm prin preajmă. Este vorba despre Movila lui Burcel, un deal protejat, transformat în arie naturală de interes naţional protejată în data de 6 martie 2000, ce aparţine comunei Micleşti.

Rezervaţia naturală se întinde pe o suprafaţă de 12 hectare şi reprezintă o zonă de un deosebit interes botanic, graţie speciilor floristice rare întâlnite aici. După Revoluţia din decembrie 1989 care a răsturnat de la putere regimul comunist ateist, s-a început construcţia de noi lăcaşuri monahale şi redeschiderea celor închise de fostul regim. Episcopia Huşilor, desfiinţată în anul 1949 de către comunişti prin contopire cu Episcopia Romanului, dispunea înainte de al Doilea Război Mondial de peste 100 de mănăstiri şi schituri, care după Decretul numărul 410 din 1959 au fost în totalitate desfiinţate sau transformate în depozite şi CAP-uri.

În anul 1993, fusese sfinţit în apropierea Movilei lui Burcel un paraclis al Mănăstirii „Ştefan cel Mare şi Sfânt“. Stareţului mănăstirii respective, arhimandritul Ştefan Guşă, i-a venit ideea să ridice un nou aşezământ monahal chiar sus, pe vârful Movilei. Deoarece Movila lui Burcel este înscrisă în lista monumentelor istorice din România cu valoare memorială, la poziţia 38D019, el a luat legătura cu autorităţile în drept să dea autorizaţie de construcţie. Este vorba de Academia Română filiala Iaşi, Ministerul Culturii - Direcţia Generală a Patrimoniului Cultural Naţional, Secretariatul de Stat pentru Culte şi Episcopia Roman

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum 37 minute
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 3 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Ucraina îl decorează pe Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul său: „Pentru noi, este un simbol”

G4Media acum o ora
Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i mulţumi astfel pentru sprijinul acordat ţării atacate de către Rusia, a anunţat joi ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AF

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 3 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 3 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 59 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

VIDEO Imagini fabuloase cu Dorinel Munteanu după calificarea în finala Cupei României » A intrat pe teren și s-a jucat cu un câine

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Dorinel Munteanu (55 de ani) este un antrenor fericit în acest moment. A promovat-o pe Oțelul în Superliga în acest sezon și , acolo unde o va întâlni pe Corvinul Hunedoara, pe 15 mai. La final, tehnicianul a sărbătorit în stilul său propriu. Dorine

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°