Deși vine de foarte departe, din nordul Canadei, scrisoarea unei foste taximetriste este plină de informații. Într-o vineri și-a cunoscut viitorul soț, în timpul cutremurului din 4 martie 1977. Cum s-a întâmplat, vom afla

Gabriela I.: „Lucram de peste un an ca şofer de taxi. La timpul respectiv nu erau multe femei în această branşă. Nu cred că exagerez cu nimic dacă afirm că, atunci, şoferii de taxi erau nişte vedete. Parcă un ziarist a scris un articol despre noi, numindu-ne „viteziştii”. Dar noi eram consideraţi cei mai buni şoferi pe vremea când puţini oameni aveau permis de conducere şi chiar cei care aveau erau mai mult şoferi de duminică.

Eram copii teribili şi câştigam bine. Taxiuri erau puţine. Pe de altă parte mai profitam şi de clienţi când îmi pica pe mână un negustor „strategic” dovedeam mai multă solicitudine. Aşa că mă descurcam cu o bucată de carne, cu unt, cu cafea. Dar şi cu pantofi Otter, cu anumite cărţi de la librărie, cu o masă la restaurant şi, nu în ultimul rând , cu o mulţime de produse cosmetice. Pe scurt, o duceam destul de bine. Munceam destul de mult, dar îmi şi convenea. După cum toată lumea ştie, astăzi condiţiile pentru taximetrişti s-au schimbat mult în rău. Dar nici ei nu mai sunt cei mai buni şoferi.

Întâmplarea la care vreau să ajung s-a petrecut într-o zi de vineri. Aveam cliente două babe, pe la Teiul Doamnei. Să nu se supere acele cliente, dacă or mai trăi, că le-am făcut aşa, dar acum sunt babă şi eu. Babele se grăbeau şi bombăneau la toate stopurile.

Dintr-un bloc, la Teiul Doamnei, a ieşit o femeie în furou

La un moment dat maşina s-a comportat anormal şi am crezut că am pană. Am oprit să verific, babele au sărit cu gura dar nu aveam ce face. Am staţionat în faţa unui bloc, din care a ieşit o femeie doar în furou. M-am gândit că o aleargă bărbatul şi am uitat de roată. Era un spectacol. Tăcuseră şi bab