Intreaga conducere a Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Satu Mare ar putea fi demisa, dupa ce senatorul Valer Marian a adus acuze grave atat la adresa Marianei Roman, inspector scoalar general, cat si la adresa celor doi inspectori scolari adjuncti, Viorel Solschi şi Szasz Piroska.
Denumirea de Bem Jozsef dată şcolii din Cărăşeu este marul discordiei. Potrivit senatorului, aceasta denumire deranjeaza majoritatea romaneasca si reprezinta „un afront, o afectarea a sensibilităţii românilor, pentru că se ştie că generalul Bem Janos a condus trupele maghiare care au pacificat Transilvania în timpul Revoluţiei din 1848 sau mai bine zis au pacificat satele româneşti, lăsând în urmă circa 40.000 de victime. Aici, principalii vinovaţi, am spus şi vineri la Teatru, sunt şefii români ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, respectiv şefa inspectoratului, Mariana Roman, şi inspectorul general adjunct Viorel Solschi. Pentru acest motiv, dar şi pentru altele legate de situaţia necorespunzătoare din învăţământul sătmărean, voi solicita actualului ministru al Educaţiei demiterea tuturor celor trei şefi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean“. De precizat este faptul că inspectorul şcolar adjunct Viorel Solschi a ajuns în funcţie chiar la propunerea PSD, partid condus de senatorul Valer Marian, iar inspectorul general Mariana Roman este membră PNL.
ISJ NU ARE ATRIBUŢII ÎN SCHIMBAREA DENUMIRILOR INSTITUŢIILOR
Inspectoratul Şcolar a transmis presei un comunicat care atesta faptul ca institutia nu are atribuţii în schimbarea denumirii unităţilor şcolare din subordine. Pentru Şcoala Gimnazială ”Bem Jozsef” Cărăşeu, avizul comisiei judeţene datează din 10 februarie 2012 iar hotărârea consiliului local din 19 martie, anul precedent. „În conformitate cu art. 5 lit.b şi lit. d, din OMECTS nr.6564/13.12.2011, privind aprobarea procedurii de atribuire a denumirii uităţilor