Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gică Popescu, „albit” de CNSAS

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 iulie 2009 ·

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a dat ieri o notă de constatare în cazul „Gică Popescu”. Sursa: Mediafax

Conform CNSAS, fostul internaţional nu a colaborat cu Securitatea. „Baciul” a depus pe 3 iulie o cerere pentru analizarea dosarului său.

„A dat note de relaţie”

Imediat, Gică Popescu a organizat o con ferinţă de presă în care a susţinut că nu a dat nicio notă la Securitate. „Am sem nat o singură hârtie la Securitate, înaintea unui meci în deplasare, la Monaco, în toamna anului 1985. Dar nici vorbă să fi colaborat cu Securitatea. Acel dosar este fabricat cu siguranţă. Cred că, neavând material de la mine, securiştii au scris notele informative imitându-mi scrisul”, a spus Popescu în prima conferinţă de presă pe care a susţinut-o pe acest subiect.

Ulterior, în numărul din 2 iulie al „Evenimentului zilei”, Popescu a mai lăsat de la el: „Chiar dacă am dat note, am dat de bine. Am lăudat oameni!”.

Ieri, Cazimir Ionescu, membru în Colegiul CNSAS, a confirmat cele spuse de fostul tricolor. „Popescu a dat note numai de bine. Au fost note de relaţie. Adică a povestit că, de exemplu, X sau Y nu se uită după femei prin străinătate şi alte chestii de genul ăsta. Dar notele astea le-a dat. A trebuit să le dea! Nu poate nega”, a spus Ionescu, care susţine că, în cazul în care dosarul nu are probe care să-l incrimineze pe titular de poliţie politică, acesta nu ajunge în instanţă.

Potrivit noii legi a CNSAS, acest organism nu mai are dreptul să dea verdicte de colaborare sau necolaborare cu Securitatea, iar sintagma „poliţie politică” a fost scoasă din actul normativ, pe motiv de neconstituţionalitate.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 8 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 9 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 9 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 12 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 8 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Damian Drăghici şi Smiley lansează „S-a furat mireasa”, noul hit al nunţilor româneşti

Mediafax acum 13 ore
“S-a furat mireasa este piesa pe care eu o văd ideală pentru orice petrecere. Acum 8 ani, am lansat cu trupa mea Damian & Brothers, împreună cu Smiley, piesa “În staţie la Lizeanu” care a rupt orice top în România. Şi hai că am pregatit un nou super

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°