Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ca în vremurile bune! VIDEO Chivu şi-a amintit gustul golului. Vezi ce superlovitură a reuşit în Inter-Torino 2-2

Publicat in Pro Sport, luni 28 ianuarie 2013 ·

Românul a marcat din lovitură liberă, dar în minutul 28 a fost nevoit să părăsească terenul.

Fundaşul român a marcat al treilea său gol din Serie A pentru Inter.

Cristi Chivu a început partida de aseară cu Torino, din etapa a 22-a a campionatului Italiei, în centrul apărării Interului şi se părea că problemele au dispărut pentru jucătorul român. Revenit recent după accidentarea la picior, fostul căpitan al României a fost extrem de activ în startul meciului, iar în minutul 5 a luat mingea la o lovitură liberă pentru echipa sa, din afara careului.

Şi-a luat un elan scurt şi a tras plasat, cu stângul, reuşind „unul dintre cele mai frumoase goluri ale etapei”, conform ediţiei online a Gazzettei dello Sport. Al treilea în tricoul lui Inter, în Serie A, după cele din sezoanele 2009-2010 şi 2010-2011. Seara nu a fost însă perfectă. Pentru el, jocul s-a încheiat repede, în minutul 28, când a fost nevoit să părăsească terenul, accidentat în urma unui duel cu D’Ambrosio.

În locul său a intrat Alvaro Pereira, fostul jucător al lui CFR Cluj. Schimbarea s-a simţit din plin în defensiva gazdelor, care au primit două goluri (“dublă” Meggiorini), iar interiştii au fost nevoiţi apoi să alerge după victorie. Nu au reuşit însă decât să obţină un punct, prin golul egalizator al lui Cambiasso, din minutul 67.

Patru meciuri a jucat Chivu pentru Inter în acest sezon. În total, românul a stat pe teren 252 de minute.

CLICK AICI pentru golul lui Chivu

Românul a marcat din lovitură liberă, dar în minutul 28 a fost nevoit să părăsească terenul.

Fundaşul român a marcat al treilea său gol din Serie A pentru Inter.

Cristi Chivu a început partida de aseară cu Torino, din etapa a 22-a a campionatului Italiei, în centrul apărării Interului şi se părea că problemele au dispărut pen

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 47 minute
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 28 minute
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum o ora
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 2 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 2 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum 2 ore
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă, simbolul eșecului marca Nicușor Dan

Adevarul acum 22 minute
Pornit în 2020 să facă „revoluție” în domeniul infrastructurii de apă caldă și termoficare din București, Nicușor Dan a reușit să obțină, aproape patru ani mai târziu, exact ce a făcut: nimic. 

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum o ora
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 4 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Vremea

București
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

9°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°