Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pilot de motodeltaplan la 68 de ani! Cu puls de aviator, Gheorghe Costea este fericit că a ajuns să o facă şi pe asta!

Publicat in Adevarul, joi 30 mai 2013 ·

Gheorghe Costea (68 de ani) şi-a luat brevetul de pilot de motodeltaplan la vârsta la care alţii au grijă de nepoţi şi şi-a construit singur un aparat de zbor cu care a participat la un miting aviatic pe Aerodromul Vădeni.

Gălăţeanul Gheorghe Costea s-a apucat de lecţiile de zbor pentru motodeltaplan în 2009, pe când avea 64de ani, iar în toamna anului trecut şi-a obţinut brevetul, devenind cel mai vârstnic pilot activ demotodeltaplan din România.

Săptămâna trecută, nea Costea a participat la unmiting aviatic organizat pe Aerodromul din Vădeni, din judeţul Brăila, cu prilejul evenimentului „Borş de peşte la Vădeni“, ajuns la cea de-a şasea ediţie. „Am răspuns cu plăcere invitaţiei, mai ales că era primul eveniment la care am zburat de când mi-am luat brevetul“, spune nea Costea. A urcat spre cer, cu multe emoţii, a făcut câteva manevre, dar emoţiile cele mai mari le-a avut când a coborât pe pământ în aplauzele spectatorilor.

Nea Costea a pilotat un motodeltaplan pe care şi l-a fabricat singur. „Doar motorul şi aripile le-am cumpărat, pentru că n-aveam cum să le construiesc eu. Dar restul este făcut cu mâna mea“, spune mândru pilotul.

Motodeltaplanul său l-a costat doi ani din viaţă şi aproape 4.000 de euro, după cum el însuşi estimează. Un aparat nou de tipul acesta costă în jur de 12.000 de euro.

Un vis din tinereţe

Drumul lui nea Costea spre înălţimi a început în urmă cu foarte mulţi ani. În tinereţe, a vrut să seînscrie la şcoala de aviaţie de la Tecuci, dar, spune el, nu a fost primit din motive politice. Autorităţile de vremea aceea l-au respins pentru că tatăl său luptase în război împotriva ruşilor.

Pe la 30 de ani, cu ajutorul unor prieteni din Iaşi, a pilotat un avion utilitar „Antonov 2“, dar şi atunci a avut probleme. A fost chemat la poliţie fiind bănuitcă ar fi vrut să fugă din ţară cu el. Ani la rând, Gheorghe C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

News.ro acum 27 minute
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. „Suntem foarte încântaţi să anunţăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluţie culinară şi a inspirat milioane

Cod GALBEN de ploi torenţiale, furtuni și grindină în peste jumătate de țară! Harta zonelor afectate

Gandul acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de marţi, de la ora 14.00, până joi, la ora 20.00, dar și un cod galben de ploi, vijelii și grindină în peste jumătate de țară. În intervalul 16 aprilie, ora 14 – 18 aprilie,

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 4 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Premier Energy finalizează preluarea CEZ Vânzare, un furnizor de energie cu 1,2 milioane de clienți / Ce se întâmplă cu acești consumatori

HotNews acum 2 ore
Premier Energy anunță finalizarea achiziției CEZ Vânzare, un furnizor de electricitate și gaze cu un portofoliu de 1,2 milioane de clienți, care își schimbă denumirea în Premium Energy Vânzare. Tranzacția și schimbarea proprietarului nu au niciun im

Nicolae Ciucă: Bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism / Parte din datoria noastră este să protejăm nu doar patria şi libertatea românilor, ci şi să-i protejăm pe aceştia de manipulare şi dezinformare

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Digital Innovation Summit, organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, că 2024 este an electoral la nivel global iar bătălia ac

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum 3 ore
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

UNSAR: Aproape 7 din 10 români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţe

Ziarul Financiar acum 2 ore
Aproape 7 din 10 şoferi români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţe. Aceasta este una dintre concluziile celui mai recent studiu privind percepţia

VIDEO Vechea clădire istorică a bursei de valori din Copenhaga, cuprinsă de flăcări: „Aceasta este Notre Dame a noastră”

G4Media acum o ora
Vechea clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de flăcări, relatează BBC. Børsen, din secolul al XVII-lea, este una dintre cele mai vechi clădiri din oraș, iar spectatorii au rămas cu gura căscată în moment

Prognoză ANM: vremea se schimbă radical de mâine. Cât vor dura ploile

Wall-Street.ro acum 3 ore
Vremea va intra într-un proces semnificativ de răcire în zilele următoare, în întreaga ţară, iar probabilitatea pentru precipitaţii, sub formă de ploaie, dar şi mixte în zona montană înaltă, se va menţine ridicată până pe 28 aprilie 2024, arată prog

VIDEO Federația de Fotbal prezintă imnul României pentru EURO 2024 / Cântă: Smiley, Andreea Esca, Andra, Pavel Bartoș, Theo Rose și Irina Rimes

G4Media acum 2 ore
”Visăm Împreună” este imnul oficial al echipei naționale pentru EURO 2024, iar FRF a prezentat marți videoclipul melodiei care îi va însoți pe tricolori la competiția din acest an. Piesa “Visăm Împreună”, lansată special pentru acest moment de casa

Vremea

București
acum

25°
mar.

17°/29°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

20°
mar.

14°/28°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

24°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

8°/24°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

23°
mar.

7°/25°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°