Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din Irak lipseşte petrol de circa 15 miliarde de dolari

Publicat in Adevarul, luni 14 mai 2007 ·

Potrivit unei evaluări aflate pe masa Administraţiei Bush, cantităţi între 100.000 şi 300.000 barili de petrol lipsesc zilnic din producţia declarată de Irak în ultimii patru ani. La un Potrivit unei evaluări aflate pe masa Administraţiei Bush, cantităţi între 100.000 şi 300.000 barili de petrol lipsesc zilnic din producţia declarată de Irak în ultimii patru ani. La un preţ mediu de 50 dolari per baril, sumele se învârtesc în jurul a 15 miliarde de dolari pentru perioada considerată. Raportul aparţine Biroului pentru Contabilitate Guvernamentală, care nu a dorit să-l confirme sau comenteze. Potrivit "New York Times", care a dezvăluit conţinutul documentului, cauzele masivelor lipsuri pot fi traficul în folosul insurgenţilor irakieni, corupţia oficialilor sau proasta măsurătoare a producţiei. Un alt raport, realizat pe baza aceloraşi tehnici de evaluare, prezentat Congresului înaintea invaziei din 2003, arăta că regimul lui Saddam "sifona" zilnic 300.000-500.000 de barili printr-o conductă spre Siria. Alte cantităţi considerabile plecau spre Iordania sau Turcia ori prin apele Golfului - rute care ar putea fi folosite şi astăzi. Fiind vorba despre petrol brut, analiştii industriei îl văd ajuns spre rafinare în Caraibe, China sau chiar "mici ţări est-europene". Furt la competiţie Raportul vine pe fondul presiunilor exercitate asupra autorităţilor de la Washington şi Bagdad de a indica un progres tangibil în creşterea producţiei de petrol irakian - pe care se bazează întreaga economie a ţării, ca şi programul american de reconstrucţie a Irakului. În timp ce obiectivele SUA sunt de trei milioane de barili pe zi, actuala producţie este mult mai mică. Mai dificil de traficat pe piaţa neagră, dispariţia de petrol crud este o noutate. Oficiali americani şi irakieni recunoşteau anterior furtul de produse rafinate, precum gazolină sau kerosen, care văduvesc Irakul de miliard

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

UPDATE - O dronă ar fi căzut în apropiere de Brăila. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona - presă / MApN anunţă că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei / Reacţia premierului Ciolacu

News.ro acum 59 minute
O dronă ar fi căzut joi seară, în apropiere de Brăila, relatează debraila.ro, neexistând însă o confirmare a incidentului din partea autorităţilor. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona în care a fost semnalată cădrea dronei. MApN A anunţat vineri c

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 47 minute
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

PUSL: Cristian Popescu PIEDONE este un om pentru care dialogul este esențial

Gandul acum 20 minute
Partidul Umanist Social Liberal face câteva precizări pentru a pune capăt oricăror speculații pe unele teme aduse constant în discuție în spațiul public. ​Președintele executiv al PUSL, Cristian Popescu Piedone, este un om pentru care dialogul este

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 4 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°