Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua a bătut şi la dineu » Gest şi cuvinte incredibile ale lui Van der Sar la adresa lui Duckadam

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 24 februarie 2013 ·

Cu o seară înainte de returul cu Ajax, cei care au participat la masa oficială au rămas surprinşi de speech-ul pregătit de fostul portar olandez la adresa lui Helmuth.

Succesul Stelei din faţa lui Ajax, de joi seară, n-a fost singura lovitură pe care trupa din Ghencea i-a dat-o campioanei Olandei. Miercuri seara a avut loc dineul oficial, la care, din partea roş-albaştrilor, a participat, printre alţii, Helmuth Duckadam, iar de la batavi tot un fost mare goalkeeper, Edwin Van de Sar.

După ce ambele delegaţii au ajuns, gazdele au dorit să deschidă seara cu un discurs prin care să-l elogieze pe Van der Sar. Acesta însă s-a ridicat de la masă şi a cerut să vorbească el timp de cîteva minute.

"E o mare onoare pentru mine să mă aflu acum la aceeaşi masă cu un portar faimos. Clubul dumneavoastră trebuie să fie privilegiat că are în conducere o astfel de legendă. Primiţi tot respectul meu pentru un nume imens. Realmente, performanţa realizată de domnia sa în 1986 e una formidabilă şi nu ştiu dacă va putea fi bătută vreodată", a spus Van der Sar, care i-a uluit pe ceilalţi participanţi la dineu.

Van der Sar s-a aflat în poarta naţionalei Olandei la 3 turnee finale consecutive în care "portocala mecanică" a fost mereu eliminată în urma loviturilor de la 11 metri: Euro 1996, Mondialul francez din '98 şi Europeanul din 2000. Duckadam s-a aflat în poarta Stelei la un singur meci care a necesitat penalty-uri, finala Cupei Campionilor din '86, cînd a parat nu mai puţin de 4 lovituri!

"Cred că a fost cel mai emoţionant moment trăit de mine în ultima perioadă. Să-l aud spunînd pe Van de Sar asemenea lucruri despre mine e incredibil. N-am cum să exprim în cuvinte cum m-am simţit" (Helmut Dukadam)

Cine a fost Van der Sar

- portar olandez, născut în 1970

- a jucat la Ajax, între 1992 şi 1999, bifînd 226 de partide şi un gol marcat

-

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 40 minute
Berbec Sunt momente favorabile achitarii datoriilor de orice fel. Verifica-ti situatia bugetului de venituri si cheltuieli. Se pare ca, deocamdata, dispui de putini bani, insa lectia acestei perioade este gasirea echilibrului intre laturile materi

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 10 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 10 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

5°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°