Mihai Stoica, managerul general al formaţiei Steaua Bucureşti, a declarat că Ajax Amsterdam, formaţia pe care o vor întâlni "roş-albaştrii" în 16-imile de finală ale Ligii Europa, nu este un adversar imposibil de învins. Sursa: EVZ
"Ajax are nişte probleme în compartimentul defensiv, nu sunt atât de echilibraţi, doar de la mijloc în sus au jucători foarte buni, poate peste ce avem noi. La 20 ianuarie, Ajax joacă primul meci, cu Feyenoord, deci întrerup mai puţin de o lună. În concluzie e un advesrar accesibil, prima reacţie asta a fost că e bine, dacă trăgeam o echipă din Germania nu prea îmi convenea, că nemţii mi se par foarte buni anul acesta", a spus Stoica, la DigiSport.
"Depinde de momentul în care îi găsim şi în ce condiţie vom fi noi, pentru că nu vom avea până la 14 februarie niciun joc oficial. Ajax este campioana en-titre, este mult mai bună decât Twente de anul trecut şi Twente a câştigat ambele meciuri cu Steaua. Nu vreau să deranjez pe nimeni, Steaua de acum este mult peste Steaua de anul trecut, chiar dacă sunt cam aceiaşi jucători", a mai spus Stoica.