Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruxandra Donose, lăudată de presa britanică  pentru rolul "Carmen" de la Opera Naţională Engleză din Londra

Publicat in Adevarul, luni 3 decembrie 2012 ·

Mezzosoprana Ruxandra Donose, în vârstă de 48 de ani, este lăudată de presa britanică pentru rolul ei în opera "Carmen", montată de Calixto Bieito la Opera Naţională Engleză din Londra (English National Opera). The Telegraph a subliniat că artista creează o Carmen "adorabilă", în timp ce The Guardian scrie că mezzosoprana are cea mai bună "prestaţie pe sol britanic", potrivit Mediafax. "Carmen este un rol important in cariera oricarei mezzosoprane. Este un rol cu adevarat complex. Este important ca acest rol sa fie eliberat de cliseele folcloristice care ii sunt atasate si redescoperit prin prisma calitatilor interioare ale personajului”, explica mezzosoprana, în 2006, când interpreta acest rol, în debut ei pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, în cadrul Sommet-ul Francofoniei.

Regizorul Calixto Bieito este cunoscut pentru montările sale controversate. De această dată, la English National Opera regizorul a prezentat o Carmen blondă, cu note diferite de obişnuita pasiune latină. Ruxandra Donose, care joacă rolul principal în ceea ce este unul dintre cele mai cunoscute spectacole de operă din lume, a fost foarte lăudată în presa britanică.

"În mijlocul tuturor acestor lucruri există o reinterpretare a femeii fatale standard - brunetă, periculoasă -, mezzosoprana Ruxandra Donose joacă un rol care prezintă un arhetip complet diferit: o femeie sexy, sigură de sine, care îşi cunoaşte scopul şi străluceşte într-o lume murdară", scrie publicaţia The Telegraph, citată de Mediafax, adăugând că, de altfel, Donose este o Carmen de care este uşor să te ataşezi, ale cărei replici sunt cântate cu o voce "perlată, caldă, catifelată, incredibil de seducătoare".

Potrivit Mediafax, "Ruxandra Donose este o Carmen excelentă: vulnerabilă, dar nu foarte vulnerabilă, puternică, dar nu prea puternică, complexă, plină de conflicte interioare şi, uneori, dev

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 3 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 2 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 2 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice poartă numele Nadia Comăneci

Mediafax acum o ora
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Un bărbat de 33 de ani a MURIT în timpul unui zbor cu avionul și soția sa, însărcinată, nu a știut nimic până la aterizare. Ce s-a întâmplat

Gandul acum o ora
Un bărbat de 33 de ani a murit în timpul unui zbor Ryanair din Torino, iar soșia sa, însărcinată a aflat de tragedie abia la aterizare, pentru că avea locul mult mai în spate. Giuseppe Stilo și soția sa, Federica Marrella, erau așezați la poluri opu

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

Nicolae Robu, botezat „Gheorghe” pe un panou electoral tipărit greșit și amplasat la intrarea în Timișoara VIDEO

Adevarul acum 5 ore
Greșeală impardonabilă a echipei de campanile al lui Nicolae Robu, candidatului PNL-PSD la funcția de primar al Timișoarei. Aceștia i-au greșit numele pe un panou electoral.

Ludovic Orban îşi cere scuze faţă de ieşeni pentru că în urmă cu patru ani l-a susţinut pe Chirica la Primărie: Recunosc că am făcut o greşeală. De data asta îl susţin pe Marius Bodea

News.ro acum 3 ore
Liderul Forţa Dreptei Ludovic Orban a declarat, joi, că îşi cere scuze de la ieşeni pentru că l-a susţinut pe Mihai Chirica la alegerile din 2020 pentru Primăria Iaşi, el opinând că ”în afară de palavre, show, spectacole ieftine şi întrebări privind

Alin Nica i-a retras toate atribuţiile vicepreşedintelul CJ Timiş, Cristian Moş, după ce acesta a anunţat că va candida independent la Primăria Timişoara

News.ro acum o ora
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, i-a retras, miercuri, toate atribuţiile vicepreşedintelul Cristian Moş, după ce acesta şi-a anunţat intenţia de a candida independent la alegerile locale din 9 iunie, pentru funcţia de primar al mu

Vremea

București
acum

10°
joi

8°/14°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

joi

7°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°