În urmă cu o două săptămâni, lucrările de consolidare a digului din zona Bentu s-au finalizat. Deşi termenul de execuţie a fost amînat de cîteva ori, oficialii Apelor Române au reuşit să după proiectul la bun sfîrşit. Costul total al consolidării kilometrului de dig erodat se ridică în total la peste 500000 de lei.
Istoria unor lucrări, recente
Eroziunea digului de la Bentu, aflat pe malul drept al Braţului Borcea, la kilometrul 34 a devenit activă în primăvara acestui an, cînd debitele Dunării au început să crească.
Afectată iniţial doar o porţiune de 700 de metri, unda de eroziune s-a întins, la începutul lunii iunie cînd Dunărea a atins niveluri record în întreaga Europă, pe o distanţă de peste un kilometru. Pericolul ca digul să cedeze era iminent, aşa că autorităţile judeţene, împreună cu reprezentanţi ai Apelor Române – Sistemul de Gospodărire al Apelor Ialomiţa, în administrarea căruia se află digurile dunărene, s-au mobilizat să-l consolideze.
„Am chemat specialişti de la Facultate de Construcţie şi cîţiva ingineri să putem reface digul” declara fostul prefect al judeţului Ialomiţa, Constantin Atanasiu, la momentul demarării lucrărilor.
Tehnic vorbind, consolidarea digului de la Bentu a constat în umplerea cu pietriş a alveolelor erodate, îmbrăcarea digului cu material geo-textil, montarea de palplanşe şi întărirea digului pe interior cu pînă la 3 metri.
Deşi toate aceste lucrări ar fi trebuit finalizate în doar cîteva săptămîni, ele au fost devansate cu o lună. Astfel, ultimul ţăruş pentru consolidarea digului de la Bentu fiind bătut în urmă cu o săptămînă. „Am reuşit în cele din urmă finalizarea lucrărilor. Să sperăm că vor rezista debitelor Dunării” a declarat Constantin Atanasiu, prefectul judeţului, la puţin timp după recepţia lucrărilor de la Bentu, în cadrul unei conferinţe de presă. În ceea ce priveşte costurile, ul